Mazăre a încolonat fotomodelele la vot

0
361

Aflux mare de votanţi pe litoral, unde aproape 500 de turişti se prezentaseră la urne până la ora 10.00, la secţiile amenajate la Aqua Magic şi la restaurantul Cleopatra, din staţiunea Mamaia, aflat chiar lângă plajă. Unii dintre aceştia au venit de la primele ore ale dimineţii, înainte de deschiderea secţiilor. În staţiunea Saturn, la orele prânzului, turiştii au decis, ca la un semnal, să voteze. Secţia 241 de vot a fost luată cu asalt, iar cei care doreau să-şi exprime intenţia de vot au format o coadă de câţiva metri.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a adus, ieri la prânz, la o secţie de votare din centrul staţiunii Mamaia, circa 25 de tinere îmbrăcate în costume de baie identice, în alb şi negru, spunându-le acestora: „Hai, fetele, alinierea şi la vot!” şi adăugând că după vot le dă „liber la plajă”: „Am grijă de turiste să meargă să voteze, iar mai pe seară merg să votez şi eu, pentru că de data aceasta votul pentru mine este o plăcere şi plăcerile, după serviciu, după datorie. Cum să nu fie o plăcere să votez un referendum de demitere a lui Băsescu?”, a spus Mazăre. Fetele erau fotomodele din întreaga ţară, care urmează să participe la prezentări de modă pe litoral săptămâna aceasta.

Aproape 3.000 de turişti au votat, pe liste suplimentare, în staţiunile Buşteni, Sinaia şi Azuga, în primele cinci ore de la deschiderea urnelor, Sinaia fiind singura localitate din Prahova în care a fost înfiinţată o secţie de votare în plus comparativ cu alegerile locale din 10 iunie.