Un an de la discursul lui Nicolas Sarkozy la Grenoble şi preocupările lui Teodor Baconschi

Exact în urmă cu un an – rememorează cotidianul francez „Le Figaro” –  preşedintele Nicolas Sarkozy ţinea, la Grenoble, pe un ton marţial, un discurs dur despre securitate şi imigraţie, considerat de referinţă printre alte intervenţii publice ale sale. Oportunitatea fusese generată de un şir de revolte violente în cartierul La Villeneuve, din Grenoble, după moartea unui hoţ, ucis de poliţie, şi atacul răzbunător asupra unei secţii de jandarmerie. Marcat de afacerea Woerth – Bettencourt şi nişte demisii forţate, Nicolas Sarkozy promitea să se angajeze într-un război contra huliganilor, care menţin teroarea, anunţând măsuri de o fermitate fără precedent, care au îngrijorat ulterior inclusiv dreapta moderată. La un an după „momentul Grenoble”, în timp ce Nicolas Sarkozy şi-a mai schimbat strategia anunţată, pliindu-se pe o atitudine mai nuanţată, de viitor candidat la un nou mandat prezidenţial, presa se întreabă ce a rămas din faimosul său discurs. În care s-au regăsit şi imigranţii români, nu puţini la număr, deloc străini de escaladarea delicvenţei. Toate acestea, neluate în seamă, ca să nu spunem bagatelizate, aşa cum poate nu se aşteptau autorităţile franceze, au generat răcirea relaţiilor Parisului cu Bucureştiul şi, bineînţeles, deznodământul în accederea la spaţiul Schengen. Teodor Baconschi, fost ambasador al României la Paris, actualmente şef al diplomaţiei de la Bucureşti, pare indiferent la îmbufnarea de pe malurile Senei, considerând-o, probabil, gratuită, dacă nu cumva exagerată. Domnia sa se ocupă, mai nou, de popularizarea legii privind votul prin corespondenţă, după ce s-a angajat, la Convenţia Naţională a PDL, să aducă, la alegerile viitoare, un milion de voturi „din afară”. Un asemenea demers insolit nu poate decât uimi ambasadele străine de la Bucureşti, fiindcă preocupări de această factură, pentru un minister de Externe, sunt, totuşi, mai rare. Admiţând că MAE nu poate băga capul în nisip la această iniţiativă legislativă, zelul ministrului Teodor Baconschi devine, totuşi, suspect, alimentând supoziţii de tot felul. Iar ceea ce-l dezavantajează vădit în

respectivul demers este tocmai suspiciunea nespulberată a opoziţiei privind numărul mare de voturi înregistrate la Paris, la 6 decembrie 2009, unde, potrivit calculelor teoretice, fiecare din cei 3.700 de români a avut la dispoziţie un minut pentru a vota şi a completa declaraţia pe propria răspundere. Ori, când Ambasada Franţei de la Bucureşti ia notă de realele îngrijorări ale ministrului român de Externe, fără vreo legătură cu aşteptările Parisului, este absolut firesc să ne menţioneze, „din prietenie”, sfârşitul anului 2012 în rediscutarea Schengen-ului. În cel mai bun caz. După cât de ocupat este ministrul Teodor Baconschi, democrat şi creştin, cu votul prin corespondenţă, ar fi o naivitate să credem că este îngrijorat de ceea ce aştepta Parisul de la domnia sa.