Discuţii încinse pentru gunoi

0
365

Aleşii locali USL au reuşit să doboare pentru prima dată un proiect de hotărâre susţinut de consilierii municipali PDL. Profitând de absenţele numeroase din tabăra portocalie, social-democraţii şi liberalii s-au opus iniţiativei de a majora preţul gunoiului cu 30%, păstrând astfel vechiul tarif de 3,60 de lei, fără TVA, pe metrul cub de gunoi.

Subiectul a fost deschis de consilierul PSD Virgil Boboc, care s-a declarat de la bun început nemulţumit de această propunere de majorare a tarifului la gunoi, care ar fi trebuit să crească de la 3,60 de lei la 4,80 de lei pe metru cub. „Împreună am hotărât transformarea Serviciului de Salubritate în societate comercială, fără ca acest lucru să implice costuri suplimentare. Noi am luat de bun acest lucru şi consider că prin ceea ce facem acum ne contrazicem”, a spus Boboc. Un alt argument al consilierului a fost că nici populaţia nu ar putea suporta, în acest moment, efortul generat de aceste majorări. Părerea acestuia a fost împărtăşită şi de consilierul social-democrat Gheorghe Nedelescu, care a menţionat că, în general, preţul gunoiului este umflat de faptul că municipalitatea ar fi acceptat să plătească mai mult pentru deşeurile descărcate la depozitul ecologic de la Mofleni.

Dincă îi trimite pe consilieri la pompă

Viceprimarul Mărinică Dincă a explicat că această majorare a tarifului la gunoi provine, de fapt, din alte creşteri de preţuri. «Această creştere a tarifului este strict legată de creşteri de preţ la consumabile. Nu cred că dacă vă duceţi la pompă o să vă vândă cineva carburanţi cu 3,5 lei. Noi am făcut o licitaţie pentru a ne procura carburanţii şi am obţinut un preţ foarte bun, dar, din păcate, nici cu 4,5 lei pe litru nu putem să ne procurăm motorină şi ulei», a spus Dincă. În altă ordine de idei, viceprimarul Craiovei a demontat şi al doilea argument al lui Boboc, explicându-i acestuia că populaţia din Craiova plăteşte acum un preţ mai mic decât în alte oraşe. „Dacă vreţi să insinuaţi că Dincă e cel care pune din nou birul pe populaţie, vă spun că vă înşelaţi. În Iaşi se plăteşte 6,25 de lei pe metrul cub de gunoi, iar în Timişoara – 9,28 de lei”, a punctat acesta.

Ce poate USL

Proiectul a fost tranşat însă la vot. Întrucât cinci dintre consilierii PDL au lipsit de la şedinţă, iar liberalii s-au alăturat social-democraţilor, respectându-şi proiectul de alianţă politică, propunerea Primăriei Craiova a fost respinsă la vot. Prin urmare, măsura anunţată de creştere a preţului la gunoi cu 30 de procente nu se va aplica, cel puţin pentru moment. Consilierii PDL vorbeau, ieri, după şedinţă, despre o revenire cu acelaşi proiect într-o şedinţă viitoare, cel mai probabil cea de la sfârşitul lunii august. Însă şi atunci, ca şi ieri, este nevoie de un vot calificat pe care pedeliştii l-ar putea atinge numai dacă ar reuşi să-i atragă de partea lor pe cei trei consilieri liberali. Cum alianţa USL pare să funcţioneze la Craiova, e aproape sigur că acest lucru nu se va întâmpla.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU