Începe a 110-a ediţie a Turului Franţei

0
270

Ediția cu numărul 110 a Turului Franţei debutează, sâmbătă, în Ţara Bascilor, la Bilbao, și propune un traseu muntos, cu puțini kilometri de contratimp, urmând va încheia pe 23 iulie, pe Champs-Elysee, după 3.404 kilometri şi 21 de etape. Anul trecut, ciclistul danez Jonas Vingegaard (25 de ani), component al echipei Jumbo-Visma, a câştigat în premieră Turul Franţei,  fiind urmat de către slovenul Tadej Pogacar (UAE Emirates) şi britanicul Geraint Thomas (Ineos Grenadiers). Tadej Pogacar a câștigat Turul Franței în 2020 și 2021, iar Geraint Thomas a câștigat Turul Franței în 2018. Pogacar şi Vingegaard sunt de departe favoriţii de anul acesta. Vor fi nu mai puțin de 9 etape montane, 4 terminate în cățărare, acolo urmând să se facă diferenţa. Nu va lipsi celebra căţărare de la Col de Tourmalet, în Pirinei, în etapa a 6-a, dar nu se va ajunge anul acesta pe Alpe d’Huez.

Britanicul Mark Cavendish va avea ocazia de a bate recordul de victorii de etapă în Marea Buclă, el fiind la egalitate acum cu legenda ciclismului mondial, belgianul Eddie Merckx, ambii cu 34 de succese de rundă. Diferenţa este că Merckx a terminat de 5 ori turul îmbrăcat în galben, record deţinut alături de spaniolul Miguel Indurain şi francezii Bernard Hinault şi Jacques Anquetil.