Peste 34.000 de elevi de clasa I au absolvit cursurile Școlii Siguranței TEDI, un program educativ inițiat și implementat în cadrul parteneriatului încheiat între Poliția Română, Ministerul Educației și Maspex România.
Săptămâna trecută, o nouă generație de elevi a absolvit cursurile Școlii Siguranței TEDI. Împreună cu polițiști din cadrul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, absolvenții au făcut o scurtă recapitulare a informațiilor însușite, au participat la atelierele preventive organizate de colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, în curtea școlii și au organizat și o ceremonie de predare a ștafetei către elevii claselor pregătitoare care vor participa, în anul școlar 2021-2022, la următoarea ediție a programului. Pentru că anul școlar a fost unul atipic, materialele didactice necesare desfășurării programului au fost concepute astfel încât să respecte modul de învățare specific elevilor de clasa I, prin jocuri și activități educative, care au putut fi folosite atât în predarea directă, la școală, cât și la orele desfășurate online. Reamintim că programul „Școala Siguranței Tedi” s-a derulat pe durata întregului an școlar 2020 – 2021, adresându-se elevilor de clasa I și are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța copiilor care s-ar putea confrunta cu pericole în drum spre școală, acasă sau în timpul vacanțelor.