Ştefan Niculescu are 30 de ani, a absolvit Facultatea de Automatică, Electronică şi Calculatoare şi studii postuniversitare de managementul proiectelor europene în cadrul Academiei de Studii Economice. Actualmente este doctorand la Facultatea de Mecanică şi, recent, şi-a îmbogăţit colecţia de diplome şi aria de competenţe cu un certificat în management şi leasdership organizaţional, adjudecat în urma stagiului de pregătire efectuat la Columbia University din New York. Intitulat Ford Motor Company International Fellowship of 92nd Street Y, programul finanţat de Ford Motor Company se află în al 11-lea an de desfăşurare şi a reunit cursanţi din Ucraina, România, Venezuela, Brazilia, Indonezia, India, Vietnam, Israel. Ştefan Niculescu face parte dintre acei oameni care reuşesc să facă performanţă dedicându-se sută la sută oricărui proiect iniţiat. Lucrează la Direcţia de Afaceri Europene – Proiecte cu Finanţare Internaţională – Proiecte Europene, în cadrul Consiliului Judeţean Dolj, iar recent s-a întors de la New York, acolo unde, timp de trei săptămâni, a cunoscut lideri importanţi ai Ford Motor Company, manageri de organizaţii non-profit cu activitate îndelungată în SUA. Dar, cel mai important, a studiat modele de protecţie socială şi dezvoltare comunitară, a căror viabilitate este pregătit să o testeze şi în contextul economico-social şi instituţional de la noi. Ce a însemnat această experienţă pentru Ştefan Niculescu, ce idei are pentru proiecte de implicare socială în viitor, dar şi ce speranţe legate de reuşita acestora, ce au ei şi n-avem noi – ne-a spus chiar proaspătul absolvent.
– Cum ai intrat în elita selectată de 92Y?
– Procesul de selecţie a început acum un an, iar la recomandarea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, am fost primit în acest proiect finanţat de compania Ford, dezvoltat de organizaţia non-profit din New York – 92Y, cu scopul de a îmbunătăţi aptitudinile de manageri şi lideri ale participanţilor. Au fost selecţionate 23 de persoane, din ţări precum Ucraina, România, Venezuela, Brazilia, Indonezia, India, Vietnam, Israel. Procesul de selecţie a constat într-o serie de chestionare şi formulare pe care a trebuit să le trimit la sediul organizaţiei. Am fost sunat şi am susţinut un interviu cu directoarea Direcţiei de Programe Internaţionale din cadrul organizaţiei. O comisie formată din reprezentanţi Ford Motor Company, dar şi membri din conducerea organizaţiei 92 Y, a votat fiecare aplicaţie în parte şi rezultatele fiecărui chestionar şi interviu. Pot spune că am avut onoarea să fiu selecţionat.
– În ce a constat stagiul de pregătire?
– Au fost mai multe componente. Am vizitat o serie de organizaţii non-profit din New York care au reuşit să se impună în oraş şi să devină apoi modele de protecţie socială şi de dezvoltare comunitară, la nivel naţional. O altă componentă a reprezentat-o cursurile de dezvoltare a aptitudinilor de lideri urmate la Columbia University – una dintre cele mai titrate instituţii academice din America. Am făcut cursuri de management organizaţional, cursuri de management financiar al organizaţiilor publice şi private, cursuri de psihologie a finanţatorului, am fost învăţaţi cum să prezentăm proiecte care urmează să fie finanţate şi cum să atragem atenţia potenţialelor persoane care doresc să investească în proiectele respective. Cursurile au fost foarte bine prezentate, dinamice, interactive, a trebuit să participăm la discuţii, să dezvăluim ideile noastre, să găsim soluţii la diverse probleme expuse de traineri. Ca şi informaţie am acumulat multe cunoştinţe legate de management, chiar ne-a folosit din acest punct de vedere.
– Cum a fost vizita acasă la Ford Motor Company?
– În cadrul vizitei la cartierul general Ford în oraşul Dearborn, statul Michigan, am avut onoarea să o cunoaştem pe doamna Pamela Alexander, una dintre persoanele care conduc Ford Motor Company în lume. Am fost întâmpinaţi de membri din conducerea Ford şi de directorii de programe ale companiei, ni s-au prezentat fabrica Rouge Factory din Dearborn, cea mai mare fabrică din lume, dar şi situaţia globală Ford – pentru prima dată anul acesta au reuşit să iasă din recesiune şi tot profitul au început să-l investească în infrastructură şi în programe pentru ajutorarea comunităţilor în care mai au investiţii. Un crez al lor este acela că o companie serioasă şi durabilă trebuie să înveţe să întoarcă comunităţii în care activează o parte din bunăstarea de care au parte. În sensul acesta au fondat Ford Foundation, o companie independentă de Ford Motor Company.
– Ţi-au rămas întipărite un proiect reuşit şi o organizaţie de succes?
– O organizaţie importantă pe care am vizitat-o a pornit de la ideea unui inginer american de a ajuta persoanele fără adăpost în New York. Văzând că numărul acestora e tot mai mare şi chiar la uşa sa ajunseseră câteva persoane să locuiască, a început, alături de familie, să distribuie sanvişuri la gura metroului din zona unde locuia, în ideea de a mai uşura viaţa acelor oameni. Stând de vorbă cu ei a aflat că cea mai mare doleanţă ar fi aceea de a avea un loc de muncă, pentru a-şi recăpăta demnitatea. De aici a apărut ideea de a le oferi un adăpost şi, în cadrul organizaţiei pe care a fondat-o, să le ofere acestora şansa de a lucra, prestând muncă în folosul comunităţii plătită de Primărie. Cu un buget iniţial de două milioane de dolari, din care se plăteau utilităţile şi cu sprijinul Primăriei, ideea a fost materializată. Condiţia era ca toate persoanele care intrau în program să nu consume droguri sau să nu fie dependente de alcool. S-au făcut echipe de dezinsecţie în clădirile Primărie, de curăţenie pe străzi, treaba a mers bine, au avut şi un impas financiar pe care l-au depăşit cu o altă idee, aceea de a scoate toţi oamenii în stradă şi de a presta timp de câteva luni muncă în folosul comunităţii. Văzând rezultatele, oamenii au hotărât să plătească singuri aceste servicii şi astfel organizaţia şi-a asigurat şi cota de profit necesară pentru a asigura o anumită independenţă. Acum organizaţia a ajuns la un profit de peste 20 de milioane de dolari anual, o fundaţie care în proporţie de 70% se autofinanţează şi depinde în foarte mică măsură de fondurile guvernamentale.
– Programul se desfăşoară de 11 ani. Ce a adus nou în acest an?
– Ideea programului a fost să vedem organizaţii care au o anumită independenţă, reuşind să se autofinanţeze şi să dezvolte programe de ajutorare a persoanelor cu dizabilităţi sau fără locuinţă. Au o mulţime de programe de acest fel, dar şi un număr mare de voluntari. Fiecare angajat Ford poate opta pentru a lucra un număr de ore în folosul comunităţii şi mare parte din angajaţi o fac – au cel mai mare număr de voluntari dintre toate companiile americane dispuşi să intervină oriunde în lume. Sunt primii care au intervenit în Haiti după cutremur, în Indonezia după tsunami. Ne-au vorbit despre intenţia lor de a dezvolta acest aspect şi în Europa. Eu am avut onoarea să discut cu domnul Michael Shmit, care este directorul de programe educaţionale şi de dezvoltare comunitară. I-am prezentat situaţia şi nevoile României în ceea ce înseamnă lupta împotriva sărăciei, protecţie socială, protecţie pentru persoanele cu dizabilităţi şi a fost foarte interesat de ceea ce am povestit. Ei doresc să dezvolte astfel de programe şi în Europa, la fel ca în America. I-am povestit de fabrica din Craiova şi a spus că urmează să dezvolte şi aici programe de voluntariat cu angajaţii, precum şi acte de caritate şi că au nevoie de persoane care să-i îndrume şi care să le prezinte realităţile României. Pentru prima dată, după 11 ani, prietenii Ford au avut ocazia de a prezenta directorilor de programe realităţile din ţările din care veneam fiecare şi au spus că se vor folosi de asta pentru a identifica programe şi a încerca să dezvolte programe adresate comunităţilor noastre.
– Ce au ei şi n-avem noi?
– Cea mai interesantă componentă la toate aceste organizaţii este faptul că mare parte din serviciile sociale sunt externalizate către ONG-uri, statul doar subvenţionează aceste servicii, însă ONG-ul coordonează şi desfăşoară activităţile de protecţie socială. Toate aceste organizaţii şi-au dezvoltat şi componenta de autofinanţare. La ei nu există persoană care să nu fie preocupată de aspectul voluntariatului, nu există persoană care să nu facă parte dintr-o fundaţie sau dintr-o organizaţie non-profit, prestând muncă în folosul comunităţii în timpul liber. În America există peste 1.600.000 de fundaţii, asta denotă faptul că sunt foarte multe persoane implicate în astfel de activităţi. Sunt convins că e vorba de mentalitate. Cea mai bună soluţie este ca cineva să preia iniţiativa, să constituie o organizaţie de succes cu impact în societate şi sunt convins că oamenii, văzând acest lucru, pot avea un model pe care să-l urmeze. Am văzut organizaţii care sprijină persoanele sau familiile cu venituri mici. Unele dintre ele furnizau, unui număr de 10.000 de persoane, mese gratuite între orele 9.30 – 12.00. Chiar ne-am implicat şi noi în asta, am luat halate pe noi şi am servit alături de staff-ul organizaţiei, iar oamenii au fost foarte impresionaţi.
– Cu ce idei ai venit de la New York?
– Voi încerca să propun câteva proiecte similare într-unul din domeniile în care se poate aplica un astfel de model, cum ar fi protecţia socială. Consiliul Judeţean are în subordine Direcţia pentru Protecţia Copilului – o instituţie foarte importantă la noi, care desfăşoară astfel de proiecte. Putem dezvolta o idee similară cu cea pe care am văzut-o în America. După ce am învăţat acolo cred că aş putea face ceva în acest sens. Mai rămân partea cu susţinerea financiară şi găsirea oportunităţilor de finanţare, pentru că asta este cea mai mare şi mai importantă problemă.
ALINA DRĂGHICI şi LAVINIA ILINA
