Aşa ministru, aşa învăţământ

3
503
Daniel Funeriu

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a umplut de ridicol, stârnind, marţi, iritarea, dar şi amuzamentul senatorilor, după ce a afirmat prostia rotundă şi rece că „în limba română, conform DEX, cuvântul coleg este neutru, nu este defel feminin”, încât până şi senatorul PDL Vasile Blaga l-a îndemnat să nu-şi mai „pună Senatul în cap”. Daniel Funeriu nu e la prima confruntare cu gramatica limbii române, pe care ne-a dovedit-o, n-o stăpâneşte corespunzător. Nu demult, tot într-o chestiune de gramatică, i-a atras atenţia jurnalistul Cristian Tudor Popescu, dar degeaba. Daniel Funeriu are o problemă deosebită cu Legea Educaţiei, pe care şi-a asumat răspunderea Executivul şi acum este corectată chiar de parlamentarii puterii. Ceea ce nu înseamnă altceva decât că legea este prost croită. Şi asta o afirmă chiar deputatul PDL Cătălin Croitoru, el însuşi propus, în 2009, pentru funcţia de ministru al Educaţiei. Şi de parcă „loviturile” primite, la scurt interval, n-ar fi fost suficiente pentru aiuritul ministru al Educaţiei, Alina Mungiu Pippidi, preşedintele SAR, scrie pe blogul romaniacurata.ro, că bacalaureatul la română a fost o bătaie de joc naţională. Şi demonstraţia făcută nu este deloc de neluat în seamă. Deputatul PDL Cătălin Croitoru spunea despre ministrul Daniel Funeriu că nu-l mai doreşte nimeni în Guvern. Poate exagerează, fiindcă dacă aşa ar sta lucrurile n-ar exista vreun impediment să fie remaniat, în doi timpi şi trei mişcări. Oricum, Daniel Funeriu, după ce a ameninţat profesorii cu mascaţii, făcând comparaţii neavenite cu vameşii, ar trebui să plece singur dintr-o demnitate pentru care nu are nici un fel de apetenţă. Spectacolul public, în care deţine rolul de actor, n-are nici o legătură cu sistemul de învăţământ românesc. Iar prezenţa mascaţilor prin unele unităţi şcolare, unde s-au semnalat fraude la bacalaureat, nu constituie altceva decât semnul unei degradări fără margini, la care s-a ajuns, pe mandatul său ministerial.

 

3 COMENTARII

  1. Domnu Funeriu draga,
    Am venit cu o huiduiala!
    Ca sa va aduceti aminte
    Ca de noi nu scapati,
    Pana bacu nu ni-l dati!

    EEEE Tampit,si e prostut!
    E Ministru` cel blegut

    Dar la toamna cand mergem,
    Copiam tot ce putem
    Ca bacu noi tot il vrem! mesaj de la 12 b..k te futem in gura pe tn si toata familia ta de la maimutza incoace,,, te pupam rece pe obraz si u pe noi in cur….mass

Comments are closed.