Craiova: Jocuri și întreceri sportive de Ziua Copilului

0
488

În perioada 1-2 iunie, în Piața „Mihai Viteazul” va avea loc un eveniment dedicat copiilor și adulților care iubesc mișcarea. Un panou de escaladă, terenuri de fotbal, basket, badminton, football target, fun basket, tir cu arcul, jocuri de team-building, ateliere de pictură sunt doar câteva dintre surprizele pe care organizatorii le-au pregătit. Participarea la toate acțiunile de vineri și sâmbătă, din Piața „Mihai Viteazul”, este gratuită și se adresează persoanelor de toate vârstele, însă, așa cum este firesc, fiind și Ziua Copilului, cei mici vor fi în centrul atenției.

Sâmbătă, pe 2 iunie, se organizează „Crosul Ziua Olimpică”, un eveniment sportiv internațional care are ca scop practicarea sportului, indiferent de vârstă sau abilități, după cum a anunțat directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Origen Staicu. Organizatorii sunt Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Academia Olimpică Română – filiala Dolj.

Doljenii care vor să participe la crosul de sâmbătă au la dispoziție patru „variante de mișcare”. În funcție de abilități, aceștia se pot înscrie pentru una dintre cele patru curse. Astfel, Cursa PRO, cea care va purta numele sportivei Cristiana Cojocaru, este destinată persoanelor cu vârstă de peste 16 ani și va avea o lungime de aproxomativ 5000 de metri – două ture (Piața Mihai Viteazul – strada  A.I.Cuza – Mc Donald – întoarcere str. A.I.Cuza – Colegiul Carol I – Piața Mihai Viteazul).

Cursa Family va purta numele sportivei Claudia Iovan Ștef. Aceasta presupune o echipă formată din cel puțin un minor sub 5 ani și unul dintre părinții acestuia. Traseul va avea o lungime de aproximativ 700 de metri, distanța se parcurge în alergare sau mers, grupat în familie, putând fi utilizate și cărucioare pentru copii.

Cursa Copiilor va purta numele sportivei Mihaela Neacșu și este destinată copiilor sub 10 ani. Aceștia se pot înscrie doar cu acordul părinților, prin semnarea declarației de responsabilitate de către aceștia. Traseul va avea aproximativ 700 de metri, va fi marcat și copiii vor fi supravegheați de voluntari, care vor alerga împreună cu ei și vor încerca să prevină accidentele.

Cea de-a patra variantă de mișcare este Cursa FUN, care va purta numele Petrei Văidean Iacob. Această rută este destinată persoanelor cu vârstă de peste 10 ani, va avea o lungime de 1,3 kilometri iar startul și finish-ul vor avea loc în zona Piața Mihai Viteazul. Potrivit organizatorilor, pentru înscrieri online și înscrierea din data de 1 Iunie (Piața Mihai Viteazul) la validare se va asigura în limita disponibilă, tricouri și medalii.

Îngistrarea pentru toate cursele se poate face online pe site-urile competiției: www.djst.ro/ www.facebook.com/djstdolj, până pe 1 iunie 2018 sau prin înscriere în data de 1 iunie 2018-Piața Mihai Viteazul. De asemenea, cei care nu reușesc să se înscrie până la data anterior amintită, o pot face și la fața locului la data desfășurării competiției. Cu ocazia validării, fiecare participant va primi număr de concurs. Toate înscrierile vor fi validate la secretariat în ziua concursului. Așteptăm un număr cât mai mare de participanți pentru că mișcarea înseamnă sănătate. Cei mai mulți dintre cei care s-au înscris deja au ales cursa PRO. Mai este timp pentru înscrieri, așa că vă invităm să faceți mișcare”, a mai spus directorul DJTS Dolj, Origen Staicu.