Începe Colocviul internaţional „Mircea Eliade şi actualitatea sacrului”

0
377

Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Institut de Recherches Philosophiques de Lyon, Centrul de Studii asupra Imaginarului şi Raţionalităţii (CSIR) „Mircea Eliade”, Centre de recherches Internationales sur l’imaginaire CRI2i şi Association des Amis de Gilbert Durand Chambéry organizează, pe parcursul zilelor de astăzi şi mâine, a II-a ediţie a Colocviului Internaţional „Mircea Eliade”, cu tema „Mircea Eliade şi actualitatea sacrului”. Deschiderea oficială are loc astăzi, ora 9.00, în Sala 444 a Universităţii din Craiova. Participarea publicului la comunicările susţinute în cele două zile este liberă.Mircea Eliade

Colocviului Internaţional „Mircea Eliade” aduce la Craiova intelectuali de marcă din diverse colţuri ale lumii, profesori şi cercetători la universităţi prestigioase din ţări precum Franţa, Italia, Mexic, Portugalia, Brazilia, unii dintre aceştia cunoscuţi în România. Aşa este Jean-Jacques Wunenburger, profesor de filosofie la Universitatea Lyon III, fondator al Centrului „Gaston Bachelard” din Dijon, Doctor Hono­ris Causa al Universităţii din Craiova. La întâlnirile programate la Universitatea din Craiova (Sala 444), Casa de Cultură „Traian Demetrescu” (Salonul Medieval) şi Casa Universitarilor participă şi cercetători români ai imaginii şi imaginarului, scriitori, doctoranzi.

Între participanţii din străinătate se numără Jean-Jacques Wunenburger (profesor emerit, Université Lyon 3, Franţa), Jean-Philippe Pierron (Université Lyon 3, Franţa), Jean-Pierre Sironneau (profesor emerit, Université de Grenoble, Franţa), Daniela Iancu (Ecole Pratique des Hautes Etudes,  Paris, Franţa), Filipe Araujo (Université Minho, Braga, Portugalia), Catarina Sant’Anna (Université Fédérale de Bahia, Brazilia), Ana Taís Martins Portanova Barros (UFRGS – Université Fédérale du Rio Grande do Sul, Brazilia), Blanca Solares (Université UNAM, Mexic), Sonia Rovito (Instituto Compresivo „Il Pontormo”, Florenţa, Italia), Zvika Kfir (Rabin Netanya, Israel).

Din România vor fi prezenţi Sorin Alexandrescu (director al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii – CESI, Universitatea Bucureşti), Corin Braga (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca), Lazăr Popescu (Universitatea „Titu Maiorescu”, Bucureşti), Gabriel Badea (CESI, Universitatea Bucureşti), Codrina Ioniţă (Universitatea de Arte „George Enescu”, Iaşi), Maria Dinu (doctorandă la Universitatea Bucureşti), cărora li se alătură Magdalena Filary (Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză – Universitatea din Craiova), Petrişor Militaru (scriitor, editor Editura Aius PrintEd, Craiova), Daniela Rădescu, Cătălin Stănciulescu şi Ionel Buşe (Universitatea din Craiova). Participanţii la colocviu susţin comunicările în limbile franceză şi engleză.

Programul primei zile a evenimentului se deschide astăzi, la ora 9.00, şi se desfăşoară în Sala 444 a Universităţii din Craiova. Pe parcursul zilei, până deseară, la ora 20.00, vor fi susţinute 15 comunicări, structurate în sesiuni urmate de discuţii. Mâine, lucrările vor avea loc în Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, între orele 9.30 şi 13.30. Casa Universitarilor va găzdui apoi, de la ora 16.30, Întrunirea biroului CRI2i (Jean-Jacques Wunenburger, Corin Braga, Ana Tais Martins Portanova Barros, Blanca Solares, Filipe Araujo, Ionel Buşe). Vor urma spectacolul „Batrachomyomachia. Războiul broaştelor cu şoarecii”, susţinut de studenţi din anul al III-lea de la Departamentul de Artă Teatrală al Universitatea din Craiova (ora 17.30), „Omagiu lui Jean-Jacques Wunenburger”: Prezentarea cărţii „L’imaginaire dans tous les états” (ora 18.15) şi un recital de muzică clasică susţinut de Mircea Suchici şi Andreea Maria Gabriela Suchici (ora 18.45).