Consilierii municipali s-au reunit, vineri, într-o şedinţă festivă, care a fost găzduită în sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia”. Într-un cadru deosebit, primarul Lia Olguţa Vasilescu a decernat titlurile de cetăţean de onoare scriitorului Nicolae Bălaşa, antrenorului echipei de volei masculin, Dan Pascu, şi compozitorului Eugen Doga. 99 de elevi premiaţi la olimpiade au fost felicitaţi, alături de cei mai buni sportivi ai Craiovei. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului se află băieţii de la echipa de volei a SCM Craiova care sunt campionii naţionali ai României în acest an, căpitanul echipei, Laurenţiu Lică, ridicând cupa deasupra capului în semn de victorie, fiind aplaudat îndelung de toţi cei prezenţi în sală.
Consilierii municipali au fost invitaţi, vineri seara, în primul rând al sălii Filarmonicii „Oltenia” pentru a lua parte la şedinţa festivă, care a fost prezidată de prof. univ. dr. Bianca Predescu, o gazdă distinsă care a alternat momentele de premiere cu intermezzo muzicale deosebite. Surprizele muzicale au fost oferite de violonista Ioana Victoria Nedelcu, violonistul Octavian Gorun şi pianista Corina Stănescu, iar, la final, de Orchestra de cameră a Filarmonicii Oltenia şi virtuozul violonist Gabriel Niţă.
Cuvântul de deschidere a aparţinut primarului Lia Olguţa Vasilescu, care, după ce a trecut puţin în revistă trecutul frumos al oraşului nostru, i-a invitat pe craioveni să se bucure de această sărbătoare.
«În data de 1 iunie, Craiova sărbătoreşte 541 de ani de la prima atestare documentară a acestui oraş şi, dacă ne gândim bine, este mai mult de un mileniu de dezvoltare a Băniei, care a fost, în urmă cu 100 de ani, capitala aristocraţiei sudului. Tot atunci s-au ridicat, prin donaţiile făcute de boierii vremii, cele mai frumoase clădiri din oraşul nostru şi tot atunci Craiova şi-a îmbogăţit patrimoniul cu Muzeul de Artă, donaţie a lui Jean Mihail, cu sediul Bibliotecii Judeţene, care a fost o donaţie a familiei Aman, cu Parcul „Nicolae Romanescu”, o donaţie a familiei Bibescu. Noi considerăm că este o datorie de onoare a noastră, indiferent de legislaţia vremelnică proastă, să protejăm acest patrimoniu pe care l-am primit şi îl lăsăm moştenire urmaşilor noştri aşa cum l-am primit şi noi de la cei dinainte. De aceea, în ultimii ani aţi văzut că s-au reabilitat centrul istoric şi Parcul „Nicolae Romanescu”, la mai mult de 100 de ani după ce a fost construit. Zilele oraşului au loc de patru ani în jurul acestei date de 1 iunie şi tot de atunci premiem olimpicii craioveni, sportivii şi profesorii lor. Dacă în 2012 vorbeam despre 30 de olimpici, anul acesta vorbim despre 99. Astăzi avem onoarea să recompensăm şi mai mulţi cetăţeni care vor deveni cetăţeni de onoare ai oraşului nostru. La mulţi ani, Craiova, oriunde te-ai afla!».
„Această ediţie specială găseşte oraşul vizibil transformat”
Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, a transmis un mesaj tuturor craiovenilor, recomandându-le craiovenilor să fie mândri de acest oraş.
„Trăim o zi cu totul aparte în viaţa cetăţii noastre, o zi a bucuriei şi a mândriei în care sărbătoarea craiovenilor ajunge la cea de-a 20-a ediţie, trăim o zi căreia istoria noastră i-a păstrat una dintre cele mai strălucite pagini. Poate că nu întâmplător, tot într-o zi de 27 mai, în urmă cu 416 ani, marele ban Mihai Viteazul îşi atribuia pentru întâia oară titlul de domn al Țării Româneşti, al Ardealului şi a toată ţara Moldovei şi consfinţea astfel prima Unire a românilor. Din cele mai vechi timpuri, Cetatea Băniei a dat ţării şi lumii personalităţi definitorii pentru domeniile în care au excelat, de la scena politică la lumea ştiinţelor şi artelor, nume sonore care, la rândul lor, au aşezat, renumele oraşului nostru în istorie. Craiova îşi onorează trecutul de glorie, conturându-şi dimensiunea de oraş european prin personalităţile prezentului, prin instituţii de cultură cu prestigiu internaţional. Ca olteni orgolioşi ce suntem, ne bucurăm că această ediţie specială găseşte oraşul vizibil transformat, mai deschis decât oricând către lume, şi un mare merit îi revine primăriei şi doamnei primar Olguţa Vasilescu, pe care vreau să o felicit. Cele mai bune gânduri ale mele tuturor craiovenilor!”.
„Sunt mândru că sunt cetăţean de onoare al unui oraş curat”
Primul punct pe ordinea de zi, după mesajul autorităţilor, a fost decernarea titlurilor de cetăţeni de onoare ai Craiovei. Scriitorul Nicolae Bălaşa a primit această înaltă distincţie. După vizionarea unui clip de prezentare şi după ce prorectorul Nicolae Panea a prezentat Laudatio, Nicolae Bălaşa a urcat pe scenă pentru a le mulţumi autorităţilor şi tuturor celor care au avut încredere în el.
„Sunt mândru pentru faptul că sunt azi în faţa dumneavoastră şi am primit acest titlu, sunt mândru pentru că sunt cetăţean de onoare al unui oraş curat, al unui oraş aerisit, al unui oraş în plină dezvoltare, al unui oraş cu un puternic centru universitar. În altă ordine de idei, sunt conştient de faptul că nu aş fi primit această distincţie dacă instituţiile locale, oameni de afaceri şi de cultură nu ar fi avut încredere în cuvântul meu scris. Nu aş fi ajuns în faţa dumneavoastră azi dacă presa din Oltenia, din Craiova în mod special, nu ar fi ştiut să facă din oricare manifestare culturală pusă la cale de mine un adevărat spectacol cultural, mediatic”, a mărturisit scriitorul Nicolae Bălaşa.
„Consider că am fost corect cu viaţa Craiovei!”
Dan Pascu, un mare voleibalist al ţării şi antrenorul echipei masculine de volei a SCM Craiova, a primit, de asemenea, titlul de cetăţean de onoare.
„Vă mărturisesc că trăiesc momente unice în viaţa mea, momente care mă umplu de bucurie, fericire, satisfacţie şi care vi se datorează şi dumneavoastră. Este o mare onoare să fac parte din personalităţile oraşului Craiova. Eu consider că am fost corect cu viaţa Craiovei, sunt o persoană care am luptat pentru orice crez şi idee a mea. Sunt convins că voi face lucru acesta şi în continuare şi aş dori să spun că mă şi obligă acest titlu pe care l-am primit, mă obligă să ridic şi mai sus stacheta. Sunt un oltean adevărat, născut, crescut şi format în Craiova, un oltean care nu suportă bancurile despre olteni, un oltean care luptă pentru oraşul Craiova şi renumele lui. Trebuie să credem mai mult în acest oraş, să fim mai mândri de acest oraş şi să susţinem toate activităţile viitoare pentru dezvoltarea Craiovei”, a fost mesajul emoţionant pe care marele antrenor l-a transmis tuturor craiovenilor atât celor din sală, cât şi celorlalţi care nu au fost prezenţi.
„Aici am cunoscut cele mai mari satisfacţii pe plan sportiv”
De altfel, întreaga seară a fost dedicată, într-un fel, recunoaşterii performanţei pe care a obţinut-o recent echipa masculină de volei a SCM Craiova, care au devenit campionii României în acest an. Fiecare component al echipei, în frunte cu antrenorul, a fost premiat, aceştia fiind reprezentaţi de căpitanul Laurenţiu Lică. „Lolo”, aşa cum îl strigă galeria, a adus Cupa României, venind în faţa tuturor cu acest frumos trofeu şi cu atitudinea de învingători.
„Sunt deosebit de onorat să mă aflu în această seară într-un cadru atât de select, la un moment atât de important în viaţa sportului craiovean. Suntem prima echipă de volei masculin din Craiova care câştigă campionatul naţional şi ne mândrim cu acest lucru. Noi, toţi jucătorii, spunem cu mâna pe inimă că aici, la Craiova, am cunoscut unele dintre cele mai mari satisfacţii pe plan sportiv, şi nu numai. Am avut împreună un vis şi, din fericire pentru noi, s-a realizat. Mulţumim din suflet tuturor celor care au fost alături de noi şi ne-au susţinut permanent, conducători, antrenori, sponsori, medici, kinetoterapeuţi, prieteni, spectatori. Acest rezultat ne dă aripi să visăm şi la mai multe performanţe în viitor şi nu avem dreptul să nu le realizăm”, a spus Laurenţiu Lică, în aplauzele puternice care au venit din sală.
Compozitorul Eugen Doga, cetăţean de onoare al Craiovei
Renumitul compozitor român Eugen Doga este, de acum, un nume sonor pe lista cetăţenilor de onoare ai Craiovei. Deşi nu a putut să fie prezent la festivitate, fiind plecat la un concert la Moscova în aceste zile, primarul Lia Olguţa Vasilescu a citit motivaţia premiului ce urmează să îi fie înmânat când acesta va face următoarea sa vizită la Craiova. „Vine de două ori în Craiova şi ne-a făcut cinstea să scrie Imnul oraşului Craiova şi noi îl aşteptăm din toată inima să organizeze un concert aici, împreună cu Filarmonica Oltenia, cu cât mai multe dintre creaţiile sale pentru a putea bucura şi publicul craiovean. Din păcate, azi nu poate să fie alături de noi pentru că este la Moscova, la un concert”, a explicat primarul Craiovei, care i-a rugat, la final, pe toţi cetăţenii de onoare să se implice mai mult în promovarea oraşului Craiovei, pentru că sunt, de acum, personalităţi importante ale acestui oraş.
Un număr impresionant de elevi – 99 de olimpici, toţi laureaţi cu aur, argint şi bronz – au fost felicitaţi, rând pe rând, şi onoraţi cu câte un premiu în valoare de câte 1.000 de lei din partea Primăriei Craiova. La fel şi profesorilor îndrumători care le-au ghidat paşii şi i-au sprijinit moral în timpul şcolii şi al competiţiilor, toate cu grad ridicat de dificultate.