Viceprimarul Mărinică Dincă, candidatul PDL la funcţia de primar al Craiovei, a mers luni în cartierul Craioviţa Nouă pentru a se întâlni cu locuitorii din această zonă. Craiovenii i s-au plâns viceprimarului de mirosul insuportabil venit de la canalul colector care traversează zona, de lipsa poliţiştilor locali care să asigure liniştea şi ordinea publică dar şi de lipsa de reacţie a administraţiei locale la asociaţiile de proprietari unde s-au înregistrat nenumărate sesizări privind încărcarea fără justificare a facturilor la întreţinere. “Banii pentru casetarea canalului au existat şi anul acesta intenţionam să facem această lucrare pentru că ştiu că dimineaţa şi seara în această zonă nu se poate sta din cauza mirosului. Din păcate, actualul primar a hotărât că acest canal nu este o prioritate şi l-a lăsat aşa. Este vorba despre o investiţie minimă, dar extrem de necesară care a fost lăsată, nu ştiu din ce motiv, pe lista de aşteptare”, a spus Mărinică Dincă. Candidatul PDL la funcţia de primar al Craiovei le-a spus locuitorilor din Craioviţa Nouă că, cel puţin în ultima vreme, poliţiştii locali au preocupări legate mai mult de campania electorală decât de siguranţa craiovenilor şi a precizat că, cel puţin în cazul asociaţiilor de proprietari, primăria manifestă o toleranţă suspectă faţă de neregulile semnalate de cetăţenii Craiovei. “În perioada cât am exercitat atribuțiile de primar, au fost retrase 15 atestate de administrator şi au fost înaintate peste 20 de plângeri penale către organele abilitate. Ulterior, nu a mai fost retras niciun atestat şi nu au mai fost cazuri de administratori daţi mâna justiţiei. Nu cred că este o coincidenţă…”,a spus Mărinică Dincă.