A intrat în tradiţia Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova organizarea, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, a Concursului de Interpretare „Pe aripile poeziei”, astfel că o nouă ediţie a competiţiei, a 37-a, se va desfăşura sâmbătă, 4 iunie. Manifestarea îşi propune să contribuie la dezvoltarea gustului estetic al copiilor, la cunoaşterea şi preţuirea poeziei româneşti şi universale.
«Conform tradiţiei, sunt aşteptaţi elevi atât din ciclul primar, cât şi gimnazial din şcolile municipiului Craiova, dar şi din judeţ. Poeziile pot fi alese din lirica românească sau universală, respectând semnificaţia zilei de 1 Iunie, juriul apreciind calităţile interpretative ale elevilor», a precizat Rodica Păvălan, şef Serviciu Relaţii cu Publicul în cadrul bibliotecii.
Până în prezent, la concurs s-au înscris peste 30 de copii de la Colegiile Naţionale „Carol I”, „Fraţii Buzeşti” şi „Elena Cuza”, Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Şcolile nr. 18, nr. 19, nr. 30, nr. 32, nr. 33 din Craiova, care vor concura pe două secţiuni: clasele I – a IV-a şi a V-a – a VIII-a.
Dedicată zilei de 1 Iunie va fi şi expoziţia „Cărţile copilăriei”, care va reuni volume din toate domeniile cunoaşterii, beletristică română şi universală inclusă în bibliografia şcolară, precum şi cărţi în limbi străine.