Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Galicea Mare, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.
În noaptea de 28 spre 29 aprilie, poliţiştii au fost sesizați de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Moțăței, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada “Vasile Alecsandri”, din comuna Galicea Mare, ar fi fost agresat fizic de un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, din localitate. Din cercetări s-a stabilit că între cei doi ar fi avut loc un conflict spontan, conflict în urma căruia tânărul din comuna Galicea Mare l-ar fi lovit pe tânărul din comuna Moţăţei cu un obiect tăietor-înțepător, provocându-i leziuni în zona abdominală. În urma evenimentului, tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. „Având în vedere cercetările efectuate și probatoriul administrat, polițiștii l-au reținut pe tânărul din comuna Galicea Mare, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .