În ultimele 48 de ore, poliţiştii doljeni au aplicat amenzi contravenţionale în cuantum de peste 115.000 de lei

0
653

În ultimele 48 de ore, în contextul minivacanței de 1 Mai, poliţiştii doljeni au organizat și executat 26 de acțiuni, la nivel județean, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Peste 300 de polițiști au acţionat zilnic pentru asigurarea ordinii și siguranței publice şi prevenirea oricăror evenimente antisociale, precum şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, aceştia intervenind la 149 de solicitări ale cetăţenilor, 129 dintre acestea fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În această perioadă, au fost sesizate 38 de fapte de natură penală, 14 dintre acestea fiind constatate din oficiu. Astfel, au fost înregistrate 15 de infracţiuni contra persoanei, 12 infracţiuni contra patrimoniului, opt infracţiuni rutiere şi trei infracţiuni de altă natură. Totodată, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat şi 374 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 115.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 39 de permise de conducere şi au retras 13 certificate de înmatriculare.