Luna martie a fost una deosebit de dinamică pentru Asociația Macedonenilor din România (AMR), reunind o serie de evenimente culturale, educaționale și comunitare desfășurate la nivel național. Activitățile au debutat cu participarea la două târguri de carte importante – Gaudeamus Craiova și Bookfest Timișoara – urmate de Adunarea Generală organizată la Craiova, un moment esențial pentru conturarea direcțiilor viitoare ale organizației.
În filialele din țară, inițiativele derulate au evidențiat vitalitatea tradițiilor și a identității macedonene. Sosirea primăverii a fost marcată prin Martenikot, simbol al reînnoirii și speranței, iar rolul femeii în comunitate a fost celebrat prin diverse ateliere încărcate de emoție.
La Timișoara, patrimoniul culinar a fost readus în prim-plan prin prezentarea pâinicilor prăjite, un preparat simplu, dar plin de semnificație, ce reflectă ingeniozitatea și spiritul gospodăresc. Rețeta acestui preparat poate fi descoperită în volumul „Călătorie prin bucătăria macedoneană”, ediția a II-a, semnat de Marjan Mihajlov.
La Craiova, cursul de limbă macedoneană, coordonat săptămânal de doamna profesoară Elena Saul Nikolova, a continuat să aducă împreună participanți de toate vârstele, oferind un cadru propice atât învățării, cât și reconectării cu valorile identitare. În același timp, debutul cursului de dansuri macedonene, sub îndrumarea domnului Ionuț Florescu, dansator în cadrul Ansamblului Spnțe a adus un plus de energie și entuziasm, punând în valoare frumusețea tradițiilor prin mișcare și ritm.
Luna martie a fost, totodată, un prilej de omagiere a unor personalități marcante ale culturii macedonene. A fost evocată figura lui Alexandru Macedonski (1854–1920), poet, prozator și publicist de origine macedoneană, considerat primul reprezentant al simbolismului în literatura română și un susținător al modernizării poeziei. Cunoscut drept „poetul rondelurilor”, acesta a lăsat în urmă cicluri celebre reunite postum în volumul „Poema Rondelurilor”. De asemenea, a fost amintită contribuția lui Kuzman Shapkarev, remarcabil colecționar și promotor al folclorului macedonean.
Prin toate aceste inițiative, AMR își reafirmă misiunea de a păstra și promova patrimoniul cultural macedonean, consolidând coeziunea comunității și încurajând dialogul între generații.
















