Profesor de la Colegiul Național “Elena Cuza”, premiat la “#Digitaliada”

0
771

Concursul #Digitaliada 6.0, în care profesorii și elevii au avut ocazia să înscrie resurse educaționale digitale, și-a anunțat câștigătorii. Cele mai bune proiecte au fost premiate cu echipamente electronice și IT în valoare totală de aproximativ 8.900 de euro.

Ca în fiecare an, competiția a inclus patru mari categorii: Aplicații, Conținut video, Proiectare didactică și Alte materiale educaționale. Pentru fiecare dintre ele a fost premiat câte un material dedicat învățământului primar, respectiv învățământului gimnazial. Juriul a mai acordat un premiu și pentru cel mai bun material creat de un elev (la Categoria 14-17 ani), precum și Premiul de Popularitate – desemnat de un juriu special, format din elevi.

La categoria Alte Materiale Educaționale, pentru învățământul primar, proiectul câștigător i-a aparținut Simonei Ghenea, profesor la Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova. Materialul “Salvează Sirenele” oferă elevilor de clasa a II-a posibilitatea de a-și testa cunoștințele în manieră digitală, interactivă, atractivă.

În ediția aceasta a concursului au fost înscrise peste 300 de proiecte, prezentate și structurate la materii diverse, ceea ce demonstrează că mediul digital poate fi un suport extrem de util în oricare domeniu.

Toate materialele înscrise pe www.digitaliada.ro sunt gratuite și pot fi folosite de toți profesorii, elevii și părinții în căutare de resurse educaționale digitale.