„Global Money Week”

0
329

În perioada 21-25 martie 2022, Banca Naţională a României în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi OECD/INFE (International Network on Financial Education) a organizat Săptămâna Mondială a Banilor.

Reprezentanții BNR din București și întreaga rețea teritorială au derulat o serie de activităţi pe teme financiar-bancare adresate tinerilor, la care au participat peste 20.000 de elevi și studenți din 186 de instituții partenere, tematica acestui an fiind “Construiește-ți viitorul, fii înțelept cu banii tăi!.”

În anul 2022, Banca Națională a României este lider de țară în cadrul proiectului internațional,parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor, la care au participat peste 170 de țări de pe toate continentele.

Demersul băncii centrale are rolul de a crește nivelul de educație financiară al copiilor și tinerilor, precum și cel al incluziunii financiare.

În spiritul acestui demers, seria de filme educaționaleEducație financiară cu Ana și Radu a fost completată cu două noi episoade ce abordează teme precum economisirea și cardul bancar (https://www.bnr.ro/Educatie-financiara-cu-Ana-si-Radu–22552.aspx ).

Totodată, a fost lansat primul număr al unei reviste de educație financiară în limba engleză, în încercarea de conectare mai puternică a activității de educație financiară la tendințele internaționale (https://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=39733&directLink=1).