
Mai exact, fosta soţie a acestuia, a sesizat prin plângere poliţiştii Secţiei 1 Poliţie cu privire la faptul că, în data de 25 martie a.c., a încălcat ordinul de protecţie emis de către Judecătoria Craiova – Secţia Civilă şi s-a apropiat la o distanţă mai mică de 100 m de aceasta, moment în care a ameninţat-o cu acte de violenţă şi cu moartea atât pe aceasta cât şi pe un alt craiovean, acţiuni ce le-au provocat acestora o stare de temere. În baza probatoriului administrat de poliţiştii craioveni, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a confirmat continuarea urmării penale împotriva suspectului, totodată fiind dispusă reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 ore pentru săvârşirea a două infracţiuni de ameninţare şi o infracţiune de nerespectarea ordinului de protecţie.
De asemenea, la începutul lunii martie 2017, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova au înaintat, cu propunere de trimitere în judecată, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova un dosar în care Adrian Dănescu era cercetat tot pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie.