Un doljean dat în urmărire internaţională pentru că a „tras cu cardul” în Italia, a fost prins de poliţişti, în cursul zilei de joi. Ieri, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă a bărbatului, urmând să fie demarate procedurile în vederea extrădării sale.
În urma unor activităţilor specifice desfăşurate joi, de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale şi Postului de Politie Predeşti, oamenii legii au reuşit să-l prindă pe Marian Ionuţ Negreţ, de 31 de ani, din Predeşti, dat în urmărire la nivel internaţional de autorităţile judiciare din Italia. Bărbatul este acuzat de săvârşirea unor infracţiuni de furt şi folosire ilegală a cărţilor de credit pe teritoriul acestui stat, fapte comise pe teritoriul Italiei, în cursul anului 2009.
„Bărbatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova unde s-a dispus reţinerea sa pentru 24 ore, fiind ulterior introdus în arestul IPJ Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisar-şef Adrian Căpraru. În cursul zilei de ieri, Negreţ a fost prezentat Curţii de Apel Craiova, care a dispus arestarea preventivă a bărbatului şi demararea procedurilor de extrădare.
Tot joi, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Craiova, în urma cercetărilor efectuate, au depistat-o pe Mimi Manolescu, de 18 ani, din Craiova pe numele căreia Judecătoria Craiova, pe18 ianuarie 2013, a emis mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani şi 6 luni. Tânăra a născut, iar copilul, în vârstă de o lună, a rămas la concubinul acesteia din Craiova. “A fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului cu privire la acest aspect, iar tânăra condamnată a fost introdusă în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova pentru ispăşirea pedepsei”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.