Ponta anunţă că săptămâna viitoare ar putea face propunerile pentru şefia DNA şi Parchetul General

0
367
Victor Ponta

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, la Congresul Avocaţilor, că desemnarea procurorilor şefi ai Parchetului General şi DNA este o chestiune de asumare, lucru pe care el l-a susţinut tot timpul, având în vedere că politicienii care fac desemnarea trebuie să-şi asume responsabilitatea că cei propuşi sunt extrem de valoroşi. „Desemnarea procurorilor este o chestiune de asumare, iar eu am susţinut acest lucru tot timpul. Avem legea, aşa cum o avem, care spune clar: propune ministrul Justiţiei, avizează CSM, decide preşedintele.Vreau să ştiţi că sunt cel care a fost împotriva organizării acelei selecţii la Ministerul de Justiţie, pentru că o selecţie nu înseamnă asumarea. Ca preşedinte, ca ministru al Justiţiei, mâine spui: «îmi pare rău, el a ieşit din concurs». Când discutăm de Parchetul General, de DNA, de DIICOT, cei care fac desemnarea trebuie să-şi asume responsabilitatea că au desemnat nişte oameni extrem de valoroşi din punct de vedere profesional, nişte oameni capabili să ducă misiunea Parchetului înainte”, a afirmat preşedintele. Tot la Congresul Avocaţilor, premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a anunţat că săptămâna viitoare va face propunerile pentru şefii Parchetelor, precizează Agerpres. Întrebat dacă va organiza o selecţie sau va face propuneri direct, Ponta a răspuns: „Îmi voi asuma propuneri directe. (…) Sper că săptămâna viitoare”. Potrivit premierului, atât el, cât şi preşedintele Băsescu, au discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene despre acest lucru. „(…) dacă există două propuneri acceptate de toată lumea, până la urmă acesta este rezultatul pe care îl aşteaptă şi Comisia Europeană de la noi”, a răspuns prim-ministrul, întrebat de ziarişti dacă a informat Comisia Europeană că va face direct propuneri pentru aceste funcţii, în contextul în care se ceruse o selecţie. El a susţinut că în legătură cu acest subiect nu au loc consultări politice. „Sigur că eu, în deciziile pe care le iau ca prim-ministru şi ministru al Justiţiei, mă consult politic cu partenerul meu, domnul Antonescu (n.r. – Crin Antonescu, co-preşedinte USL), dar consultări politice PSD, USL nu se pune problema. Judecătorii şi procurorii nu sunt numiţi pe consultări politice”, a declarat Ponta. Premierul a subliniat că se va consulta doar cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, inclusiv cu privire la numele procurorilor pe care îi va propune. Prezent la un alt eveniment – Conferinţa anuală anticorupţie (28 – 29 martie), organizată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în colaborare cu Ministerul Justiţiei – premierul a dat asigurări că „nu se va atinge nimeni de DNA şi de ANI”, iar independenţa acestor două instituţii nu va fi lezată în viitor prin nici un act legislativ sau constituţional. „Stabilitatea instituţiilor – ANI, DNA – cred că trebuie să existe în continuare. Nu s-a adoptat şi nu se va adopta nici un fel de măsură legislativă sau constituţională care să afecteze în vreun fel independenţa sau funcţionarea acestor instituţii. Nu se atinge nimeni de DNA şi ANI. Cred în parteneriatul cu aceste două instituţii”, a spus Ponta. El a menţionat că a discutat cu Secţia de procurori a CSM, inclusiv cu Daniel Morar (n.r. – prim-adjunct al procurorului general), şi că aşteaptă de la aceştia o măsură pentru „decongestionarea atribuţiilor DNA, instituţie care a căzut în pericolul supraaglomerării”. „Eu nu vreau să propun nimic, ei trebuie să propună ce anume consideră ei că reprezintă într-adevăr marea corupţie şi trebuie să rămână în competenţa DNA şi ce anume se poate trimite către parchetele obişnuite, pentru a nu mai fi în situaţia când ai 50 de dosare şi e clar că nu ai timp să lucrezi la ele”, a explicat şeful Executivului. Legat de activitatea Agenţiei Naţionale Anticorupţie, acesta a spus că „am avut o discuţie extrem de bună – şi în care cred foarte mult – atât cu preşedintele ANI şi sper să avem în curând un Cod al incompatibilităţilor. Avem vreo 200 de legi în care sunt prevăzute tot felul de incompatibilităţi şi chiar dacă eşti un geniu juridic, ceea ce nu le putem cere parlamentarilor, la un moment dat rişti să calci pe una din cele 200 sau 2.000 de situaţii de incompatibilitate sau de conflict de interese. Voi susţine propunerea ANI de a codifica şi de a spune foarte clar care sunt situaţiile în care un parlamentar se află în conflict de interese sau în incompatibilitate”.