„Sub Semnul Buzeştilor”, lansată la Primăria Craiova

0
624

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova a lansat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Primăriei Craiova, numărul 6 al Revistei „Sub Semnul Buzeştilor”. Activitatea, desfăşurată în prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice locale şi judeţene, a unor cadre militare şi profesori universitari, face parte din programul manifestărilor dedicate împlinirii a 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

În prezenţa primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a subprefectului Ionel Ciobotea, dar şi a unor cadre militare, la sediul Primăriei Craiova s-a lansat, ieri, numărul 6 al Revistei „Sub Semnul Buzeştilor”, însoţită, de această dată şi de un supliment, „Oltenia – Coordonate Geografice şi Istorice”. Au luat cuvântul prof. Tudor Nedelcea, care a fost şi amfitrionul întâlnirii, apoi comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, general de brigadă Constantin Ion, care a mulţumit colegilor şi colectivului redacţional, format, în mare parte, din cadre ale unităţii, fiind urmat de primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, ce i-a asigurat pe jandarmi de sprijinul municipalităţii. Primarul a apreciat că editarea publicaţiei este un lucru bun pentru istoria şi cultura Craiovei şi a explicat apoi că, de anul acesta, municipalitatea va organiza „Zilele Mihai Viteazul”, la care jandarmii ar putea avea chiar un rol activ. „Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru istoria şi cultura Craiovei, pe lângă faptul că ne apăraţi. Vă felicit şi pentru revistă, pentru că tânăra generaţie are nevoie să afle mai multe despre istoria Craiovei. Noi nu prea contăm pe harta culturală a României şi aş vrea să schimbăm asta. Consider că ar trebui să atragem tânăra generaţie în cunoaşterea istoriei Craiovei, pentru că sunt lucruri pe care puţini le cunosc şi pe care le putem folosi. Ne-am propus ca anul acesta, de Zilele Mihai Viteazul, să avem o simulare a bătăliei de la Călugăreni, o proiecţie a filmului Mihai Viteazul în Piaţa Mihai Vitreazu, la care să vină oamenii pentru că este altceva decât la cinematograf, vor fi şi altfel de seminarii… O să vedeţi steagul din vremea lui Mihai Viteazul peste tot. Demersurilor noastre vă alăturaţi şi dumneavoastră cu revista, aşa că vă mulţumesc şi vă asigur de sprijinul municipalităţii”, a spus Lia Olguţa Vasilescu. Tudor Nedelcea a completat că jandarmii GJMb Craiova ar putea fi cei care să „dea viaţă” bătăliei, că tot sunt antrenaţi pentru luptă. Şi Ionel Ciobotea i-a felicitat pe jandarmi, atât pentru activitate, cât şi pentru publicaţia ajunsă la numărul 6.