„Există suficiente dovezi” pentru a-l inculpa pe Assad de crime contra umanităţii

0
145
Bashar al-Assad

Un oficial de rang înalt al ONU l-a avertizat, miercuri, pe preşedintele sirian, Bashar al-Assad, că „există suficiente dovezi” ale represiunii violente, angajate de peste un an, împotriva opozanţilor regimului, pentru a-l inculpa pentru crime contra umanităţii. „În fapte, există suficiente dovezi care arată că multe dintre aceste acte sunt comise de forţele de securitate (şi) trebuie să fi primit aprobarea sau să fi făcut obiectul complicităţii la cel mai înalt nivel”, a afirmat Înaltul comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, într-un interviu difuzat miercuri de BBC. „Preşedintele Assad ar putea, pur şi simplu, să ordone încetarea violenţelor şi ele s-ar opri. Este genul de lucru pe care judecătorii responsabili de cazuri de crime contra umanităţii îl vor considera ca o responsabilitate a celui care comandă” armata, a adăugat ea. Pillay a acuzat forţele regimului sirian de acte „înspăimântătoare”, cum ar fi să tragă în genunchii copiilor şi să nu le acorde îngrijiri medicale. Fosta judecătoare de la Curtea Penală Internaţională (CPI) a insistat asupra faptului că, în acest moment, Consiliul de Securitate al ONU are suficiente dovezi serioase pentru a justifica trimiterea în faţa acestei Curţi a lui Assad. „Oamenii ca el pot continua mult timp, dar într-o zi trebuie să înfrunte justiţia”, a conchis ea.

Între timp, cel puţin 21 de persoane au fost ucise, miercuri, în noi violenţe în Siria, majoritatea în luptele dintre armată şi rebeli din centrul ţării, a indicat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), transmite AFP. La Qalaat al-Madiq, oraş din provincia Hama (centru) asediat de două săptămâni, 13 persoane au fost ucise, dintre care patru civili, patru soldaţi şi cinci rebeli, în luptele care se desfăşoară între insurgenţi şi armată, a raportat OSDO. ONU apreciază că violenţele din Siria s-au soldat cu peste 9.000 de victime în decurs de un an.