Spectacolul dezvăluirilor WikiLeaks este extrem de sugestiv în privinţa profilului nostru moral. Şi nu de azi, de ieri, din moment ce după expresia lui Dumitru Drăghicescu („Din psihologia poporului român”), suntem aidoma „copilului orfan încă de la naştere”, căruia „părinţii îi muriseră chiar în ziua în care văzuse lumina zilei” şi bizantinizarea spiritului românesc nu a fost altceva decât un blestem de care nici până azi nu am scăpat. Până la urmă nici nu mai interesează conţinutul şi ansamblarea acestui amalgam de informaţii la Ambasada SUA de la Bucureşti, căci suspectă este fauna care s-a spovedit, de-a lungul timpului, acceptând statutul de sursă ocultă a acestor informaţii şi rapoarte, în căutarea galoanelor de mărire. Nedumerirea este desăvârşită, fiindcă înţelegem, era afluire mare la porţile ambasadei. Greu de înţeles ce căuta, de pildă, Rodica Culcer, directorul Departamentului Ştiri din TVR, în octombrie 2007, cu jalba în băţ la Ambasada SUA, pentru a discredita politica editorială a postului public de televiziune, condus de Alexandru Sassu. Ce putea face Ambasada SUA în această privinţă? Nota citată mai arată că „Alexandru Sassu o numise pe Mădălina Rădulescu în funcţia de director de ştiri la TVR la 16 octombrie 2007”, iar aceasta era descrisă de Rodica Culcer drept ”un fost editor la Antena 1, a lui Dan Voiculescu, care nu a fost niciodată responsabilă pentru transmiterea unui întreg buletin de ştiri”. Această construcţie bizară, la limita suficienţei, o arată pe Rodica Culcer, o delatoare de duzină, care cochetează cu infantilismul. Dar cum putea Monica Macovei, actualmente eurodeputat, să-l toarne pe succesorul său în funcţia de ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, în virtutea faptului că „era de mult timp în contact cu Ambasada de la Bucureşti”, cum se menţionează în finalul unei telegrame. Admiţând că avea dreptate, dar în noua ei calitate de consilier al premierului muntenegrean, îşi putea reprima orice vanitate. Cu o asemenea vocaţie, numai naivii pot crede că „înainte” atât Rodica Culcer, cât şi Monica Macovei aveau inhibări în raporturile cu Securitatea, atât de hulită de anticomuniştii de dată recentă. Ar fi şi culmea să ne-o imaginăm pe Rodica Culcer, care lucrase înainte de 1990 chiar la Ambasada SUA, ca secretara a consilierului politic, Parley Michael, „uitată” se ofiţerii români de securitate. Mare mister! Avântul eroic al acestor figuri, întâmplător feminime, dornice de spovedanie, sub patrafirul unei ambasade străine şi generoase, nu demonstrază altceva decât înfumurare şi isteţime stearpă. Cât priveşte schema de gândire a personalului însărcinat cu redactarea cablogramelor, inclusiv a ambasadorilor Nicolas Taubman şi Mark Gittenstein, „cine cu este cu noi este cu oligarhii şi cu ruşii” atestă estomparea oricăror nuanţe moderne ale democraţiei. Şi am spune, o totală distonanţă cu viziunea clară a preşedintelui Barack Obama, viu exprimată în cartea sa de referinţă „Îndrăzneala de a spera”. În fine, ar mai trebui spus un lucru: noi credeam că suntem europeni, chemaţi să împărtăşim toate valorile UE. Din aceste cablograme aflăm că avem şi o problemă sentimentală, în sensul că politicienii români trebuie să iubească mai mult Washingtonul decât Bruxellesul sau Strasbourgul. Propria ţară, doar accidental! A privi şi spre alte zări este riscant, aşa cum era şi odinioară.
