O criză politică… ne mai lipseşte!

0
1

Nu e deloc pace în coaliţia de guvernare, nici nu poate fi, din atâtea şi atâtea motive, şi inclusiv premierul Ilie Bolojan realizază că „nu poţi să ai dezvoltare, politici predictibile, dacă nu ai stabilitate în coaliţie”. Deunăzi, un primar liberal a pus „gaz pe foc” declarând că, într-o discuţie, pe care unii primari liberali au avut-o cu premierul Ilie Bolojan, la întâlnirea de la Sighetul Marmaţiei, acesta le-ar fi spus că nu va fi numit premier PSD „la rotativă”, pentru că preşedintele trebuie să aibă premierul său, ca şi Iohannis. Oficiali, din cadrul PNL Maramureş, au negat însă declaraţia primarului oraşului Cavnic, pe care o evocam. În cursul zilei de marţi Claudiu Manda, secretarul general al PSD, lansase o alertă, la adresa premierului, după ce acesta declarase, la RFI, că nu exclude un guvern minoritar (PNL-USR-UDMR) dacă PSD va continua atacurile la adresa sa. Într-o asemenea dezvoltare a tensiunilor interne se poate ajunge la un guvern minoritar, recunoştea şi Ilie Bolojan „dar de dorit este să avem stabilitate politică şi comportamente responsabile ale partidelor politice”. Criza politică „bate la uşă”, aceasta e însă închisă, dar un guvern minoritar viabil n-am mai avut din perioada în care Călin Popescu Tăriceanu era premier, şi pentru comportamentul său echilibrat a avut susţinerea tacită a PSD-ului. Fireşte, un guvern minoritar, vulnerabil eminamente, n-are cum rezista, prăbuşindu-se la prima moţiune de cenzură. Că există în Franţa şi se pare în Olanda, prin înţelegeri să le spunem înţelepte, este adevărat, dar premierii în funcţie trebuie să ţină seama şi de punctele de vedere ale „susţinătorilor”. Nu puţine, şi nu uşor de surmontat. Scenariul unui guvern minoritar, condus de premierul Ilie Bolojan, este exclus de social-democraţi, chiar în contextul tensiunilor evidente din interiorul coaliţiei. Discuţiile din cadrul unei reuniuni a miniştilor social-democraţi, cu preşedintele PSD Sorin Grindeanu, pe marginea bugetului de stat analizat în detaliu, inclusiv din perspectiva măsurilor sociale solicitate de social-democraţi, au exclus ieşirea de la guvernare care ar duce la căderea cabinetului Bolojan. Nici la liberali o asemenea variantă nu este îmbrăţişată, chiar dacă şi la aceştia mocnesc nu puţine nemulţumiri în rândul aleşilor locali. După majorarea taxelor locale la începutul anului, pe fondul noilor valori impozabile introduse prin Codul Fiscal, măsuri totalmente nepopulare, social-democraţii au solicitat imperativ introducerea în anul în curs a unui ajutor financiar pentru pensionarii cu venituri mici şi medii, în două tranşe, în aprilie şi decembrie. Ilie Bolojan ar accepta ajutorul pentru pensionari, însă doar în a doua jumătate a anului după rectificarea bugetară, condiţionată de evoluţia veniturilor bugetare. Stabilitatea coaliţiei, care oferă un cadru de predictibilitate, rămâne o condiţie esenţială pentru implementarea reformelor asumate şi finanţarea programelor aflate în derulare. Perioada pe care o traversăm este însă una agitată, deloc uşoară, cu baricadări în nervozitate, preşedintele Nicuşor Dan l-a convocat pe liderul USR, Dominic Fritz pentru discuţii, probabil va discuta şi cu Sorin Grindeanu, pentru aplanarea tensiunilor, şi evitarea unei crize politice nedorite. Un guvern minoritar susţinut de PNL-USR-UDMR plus minorităţi s-ar sprijini pe numai… 181 de parlamentari, ceea ce este de nedorit. Mai ales acum în toiul iernii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *