Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, a dat asigurări, joi, că autorităţile au intervenit prompt ca singurul focar de gripă aviară din România, cel de la Seini, judeţul Maramureş, să nu se extindă.
“După ştiinţa mea, deocamdată este singurul focar la Seini pe această platformă care este la Seini. Este singurul focar. Speranţa noastră este ca să rămână acolo izolată. Pentru prima dată, Comitetul Naţional de Combaterea Bolilor s-a sesizat în două ore de la momentul în care buletinul de analiză a spus că există gripă aviară acolo. S-au dus jandarmii, s-au dus Poliţia, zona este înconjurată, este restricţionată circulaţia animalelor în zonă şi a oamenilor”, a declarat Nechita-Adrian Oros.
Întrebat de jurnalişti dacă fermierii pot sta liniştiţi din celelalte zone ale României, în ceea ce priveşte gripa aviară, ministrul Agriculturii a răspuns: “Acuma, liniştiţi, îi mult spus să stea liniştiţi. Cei care se ocupă de monitorizarea şi eradicarea gripei aviare acolo îşi fac treaba”.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, discută joi, la Sibiu, cu proprietarii de oi despre problemele din domeniu.