Dăbuleni: Adunare populară pentru dezbaterea proiectului de buget

0
431

Arhiplină a fost, duminică, sala Casei de Cultură din Dăbuleni, adunarea cetăţenească fiind prilejuită de dezbaterea proiectului de buget pe acest an. Un proiect de buget prin care s-a prevăzut finanţarea extinderii sistemului de supraveghere video la toate instituţiile publice, reabilitarea a două străzi (decopertare, asfaltare, alei pietonale), modernizarea a zece cişmele, modernizarea platformei din târgul de săptămână, regularizarea a două pâraie şi amenajarea de spaţii de joacă pentru copii. În funcţie de resursele financiare, executivul local are în vedere şi alte obiective edilitar-gospodăreşti.