Premieră la Teatrul „Colibri” cu „Gogoaşa şi Năzdrăvanul Petrişor”

0
551

Gogoasa si Nazdravanul Petrisor - afisPrima premieră a anului la Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” – „Gogoaşa şi Năzdrăvanul Petrişor”, adaptare după poveşti populare ruseşti – va fi prezentată sâmbătă, 4 februarie, de la ora 18.00. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, spectacolul este parte a proiectului „Puppets Debut” „prin care se urmăreşte crearea de pachete pentru tinerii creatori, stimularea creaţiei şi promovarea valorilor autentice prin încurajarea şi determinarea actorilor păpuşari de a concepe şi pune în scenă spectacole de creaţie colectivă”.

Din echipa de creaţie a proiectului fac parte actriţa Alla Cebotari – care semnează totodată scenariul şi regia –, actorii Emanuel Popescu şi Daniel Mirea, scenografa Iulia Goanţă şi Alin Macovei-Moraru, autorul muzicii. Biletele, la preţul de 10 lei,  se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri” (Calea Bucureşti nr. 56), de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00.

Spectacolul „Gogoaşa şi Năzdrăvanul Petrişor” va putea fi văzut şi duminică, 5 februarie, ora 11.00, până la sfârşitul lunii publicul fiind invitat şi la alte şase reprezentaţii ale actorilor de la „Colibri”. Este vorba despre „Vrăjitorul din Oz” (11 februarie, ora 18.00), „Fata babei şi fata moşneagului” (12 februarie, ora 11.00), „Inimă de piatră” (18 februarie, ora 18.00), „Sarea în bucate” (19 februarie, ora 11.00), „Cavalerii Mesei Rotunde” (25 februarie, ora 18.00) şi „Poveste despre Hansel şi Gretel” (26 februarie, ora 11.00).