Liderul comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), Vladmir Voronin, a confirmat, în cadrul unei emisiuni de televiziune (“Puterea a 4 a”) de la N4, preluat de UNIMEDIA, că Traian Băsescu i-a propus cu câţiva ani în urmă să fie preşedintele “României Mari“. Acelaşi lucru îl afirmase anterior şi Traian Băsescu “deschizând astfel discuţia“, încât Vladimir Voronin s-a văzut obligat să confirme dialogul considerat “o discuţia aşa particulară“. O observaţie “fină” a lui Vladimir Voronin: “Eu mă mir că domnul Băsescu are o memorie aşa de bună. La concret a citat, aşa cum a şi vorbit, într-adevăr“. Discreta invidie a lui Voronin, pe memoria lui Băsescu, nu era nejustificată, dar să lăsăm detaliile de factură bahică. A fost o vreme, la începutul primului mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu, când discuţiile acestuia cu Vladimir Voronin, aveau în centrul lor, sistematic, “să facem unirea” şi “de atunci Voronin a început să arunce pietre peste frontieră“, susţine acum Traian Băsescu, care îl consideră pe fostul lui “prieten“, un anti-român, dar nu un pro-rus. Ceea ce poate fi o evaluare corectă. La rândul său Vladimir Voronin opinează convins, cu trufie, că “Moldovenii sunt o naţiune şi românii altă naţiune, şi unirea nu este posibilă nici astăzi, nici în istorie, niciodată în perspectivă“. Fiindcă aşa cum gândeşte, aşa şi grăieşte, adică rudimentar, Vladimir Voronin, o ştim bine, şi momentan urmărim cu atenţie, doar ceea ce se petrece la Chişinău. Republica Moldova este o ţară sfâşiată de forţe politice contradictorii, pro-ruse, respectiv pro-europene, şi unele şi altele cu o priză tot mai diluată la populaţie din cauza corupţiei. Demisia guvernului democrat pro-european, dar corupt, arestarea fostului premier Vladimir Filat, în octombrie anul trecut, au potenţat doar imaginea statului captiv, în care bogăţia este încăpută în puţine mâini. S-au cerut alegeri anticipate şi reînoirea clasei politice, încât desemnarea lui Pavel Filip ca premier, din partea partidului democrat, rămâne o soluţie, mai degrabă de avarie. Moldova independentă, a fost sistematic atinsă de mişcări sociale pe fondul unei societăţi divizate. Criza actuală se înscrie în registrul de mobilizare cunoscut cu o noutate: fractura taberei pro-europeane, din care o parte este la guvernare, iar alta în opoziţie sub forma societăţii civile. Cel mai ataşat partener al Chişinăului, rămâne de bună seamă Bucureştiul şi aducerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană constituie mai mult decât un pariu. Numai că, în egală măsură, Republica Moldova caută să întreţină relaţii apropiate şi cu Rusia, care susţine Transnistria, un teritoriu separatist, cu influenţă considerabilă asupra vieţii politice a ţării. Dacă Uniunea Europeană caută să securizeze dezvoltarea Republicii Moldova, potrivit modelului european, Rusia doreşte acelaşi lucru, prin menţinerea în parteneriatul său oriental a Republicii Moldova. Ceea ce solicită momentatn “strada”, la Chişinău, este un stat imparţial, un stat de drept, o bună guvernanţă, reforme menite să pună capăt sistemului oligarhic. În tot ceea ce va întreprinde Bucureştiul este nevoie de tact maxim, abilitate diplomatică, şi multă reţinere, de la excese de orice natură. Dacă unioniştii din Republica Moldova vor fi covârşitori într-o bună zi, asta depinde, şi de noi, dar şi de ei, fiindcă unirea, altminteri dorită pe ambele maluri ale Prutului, are nevoie nu de clinchetul paharelor cu licoare, din cramele de la Cricova, ci de altceva, de bunăstare materială.
