Campioana en-titre a Cupei Africii, naţionala Zambiei, a fost eliminată încă din faza grupelor la actuala ediţie, desfăşurată în Africa de Sud. În meciul decisiv, „Gloanţele de cupru” nu au reuşit decât o remiză albă în faţa Burkinei Faso. În celălalt meci al grupei, la Rustenburg, Nigeria a învins Etiopia cu 2-0, datorită a două penalty-uri obţinute şi transformate de jucătorul lui Chelsea, Victor Moses (79, 90). Clasamentul final al grupei C este: 1. Burkina Faso 5p, 2. Nigeria 5p, 3. Zambia 3p, 4. Etiopia 1p. Programul sferturilor este: Africa de Sud – Mali, Ghana – Capul Verde, Nigeria – Coasta de Fildeş, Burkina Faso – Togo/Tunisia.