Carnaval la Ludotecă

0
293

Copii de la mai multe şcoli primare şi grădiniţe din Craiova participă, zilele acestea, la carnavalul organizat de Ludoteca din cadrul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”. Activitatea face parte din proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”, derulat de Secţia pentru Copii şi Tineret a instituţiei, şi se desfăşoară în perioada 28-31 ianuarie, sub genericul „Poftiţi la carnaval!”. „Doamnele bibliotecare au pregătit măscuţele şi au selectat fondul  sonor. Cât priveşte desfăşurarea activităţii, surpriza vine de această dată din partea copiilor participanţi, lăsând la libera lor alegere ce şi cum vor prezenta”, spun reprezentanţii bibliotecii doljene. Participă la carnaval copii de la Şcolile Gimnaziale „Traian”, „Sf. Dumitru”, „Mihai Viteazul”, „Mircea Eliade”, Colegiile Naţionale „Carol I” şi „Elena Cuza”, Clubul Piticilor, Grădiniţele „Dumbrava Minunată”, „Tudor Vladimirescu” şi „Traian Demetrescu”.