Universitatea din Craiova, prin Departamentul de Istorie şi Relaţii Internaţionale, a readus în atenţia autorităţilor din regiunea Sud-Vest Oltenia reorganizarea teritorială prin dezbaterea de tip panel cu tema „Redefinirea administrativ-teritorială a României – Dincolo de retorică”, organizată, sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”.
Temă închisă în dezbaterile publice de mai bine de o jumătate de an, redefinirea administrativ-teritorială a României a fost repusă pe tapet de profesorii universitari din Craiova, Timişoara şi Cluj ca o pârghie de modernizare a ţării. Dezbaterea a vizat popularizarea vocabularului specific procesului de reorganizare în rândul reprezentanţilor administraţiei publice. Realizatorii evenimentului au anunţat că astfel de întâlniri vor avea loc şi în perioada următoare cu societatea civilă.
„Panelul de astăzi (n.r. – sâmbătă, 28 ianuarie) face parte dintr-o suită de patru paneluri. Grupul-ţintă de acum este administraţia publică locală, urmează al doilea panel, găzduit de Universitatea din Bucureşti, ce vizează actori ai societăţii civile. A treia întâlnire va fi la Bucureşti sau Cluj şi se va adresa mediului de afaceri. Ultimul panel va fi la Timişoara sau Craiova şi va avea în centru un mixt al publicului, în aşa fel încât 2012 să asigure cel puţin în termenii unei abordări, nu neapărat academice, un contiunuum al acestei dezbateri. Pluralitatea acestor abordări ne demonstrează că poate fi folositoare astfel încât să se poată configura o idee cât mai complexă despre importanţa unei astfel de discuţii, care alături de reforma constituţională pot fi considerate pârghiile cele mai importante folosite în modernizarea unei ţări”, a precizat lect. Univ. dr. Florin Păsătoiu.
Master pentru administraţia publică
Dezbaterea pe tema reorganizării administrativ-teritoriale face parte din proiectul „Universitatea pol de inovare şi dezvoltare”, în cadrul căruia la Universitatea din Craiova a fost organizat şi un master pe teme administrative care să ţină cont de noua organizare teritorială. „Noi încercăm ca anul acesta să dăm o prima promoţie de 30 de licenţiaţi de master, la anul o alta promoţie de 30 şi în al treilea an Universitatea va încerca să facă primul pas spre permanentizarea mastertaului acesta, astfel încât să oferim într-o perioadă de trei ani 100 de diplome şi 100 de oameni foarte competenţi, care să devină o voce extrem de importantă în ceea ce se numeşte construirea simbolică concretă de politică a teritoriului României, primul pas spre modernizarea acestei ţării”, a precizat prof. univ. dr. Nicolae Panea, prorectorul Universităţii din Craiova.
Acesta a mai precizat că „dacă tema redefinirii administrativ-teritoriale a intrat într-un con de umbră în vara trecută, ea va reizbucni în 2012. Nu ar fi exclus să fie o temă de campanie şi, ţinând cont de faptul ca se spune că necesitatea unei astfel de reforme administrative ar duce la o absorbţie superioară a fondurilor europene, sunt convins că ea va fi în anii următori o temă constantă, cu explozii şi cu momente de tăcere sau cu o formă continuă de exprimare”.