Ziua naţională a României, celebrată şi în şcoli

0
425

Ziua Naţională a României, 1 Decembrie,  se aproprie cu paşi repezi, iar unităţile de învăţământ preuniversitar din Dolj se pregătesc cum trebuie pentru acest eveniment. Inspectorul de istorie, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Traian Dorobanţu, a precizat că în fiecare şcoală vor fi organizate sesiuni şi manifestări dedicate aniversării a 99 de ani de la Marea Unire. Una dintre unităţile reprezentative ale învăţământului preuniversitar doljean este Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, locul unde vor fi, astăzi, mai multe activităţi dedicate Marii Uniri.

«Desfăşurăm acţiuni sub motto-ul „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară” – Mihai Eminescu. Ştim cum să preţuim înaintaşii şi vrem să arătăm că ne gândim şi la viitor. Pentru învăţământul primar, sunt mai multe activităţi: atelier de realizare a unui obiect tradiţional (brăţări împletite din aţă); parada costumelor populare; recitarea unor poezii; atelier de gastronomie românească – „Bucate ca la bunici”; vizionarea filmului „România Mare”; realizarea de desene tematice; etc. La ciclul gimnazial, vor fi expoziţii cu lucrări ale elevilor; difuzarea, prin staţia de radioficare a şcolii, a unor versuri şi cântece patriotice; dezbateri pe tema Marii Uniri. Vreau să mai spun că toate aceste activităţi vor avea loc în timpul programului de lucru, conform orarului fiecărei clase. Cu toţii vom fi îmbrăcaţi în ie, tradiţională, aşa cum am mai fost», a menţionat prof. Cerasela Elena Cremene, director al Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica”.