Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul Departamentului de Stat al SUA

0
338

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au o poziţie comună faţă de comunicatul transmis de Departamentul de Stat al SUA, transmiţând că dezbaterile, deciziile şi voturile din Parlament se desfăşoară în numele suveranităţii poporului şi nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.

“Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiţiei. Dorim să subliniem că, în orice discuţie cu partenerii noştri trebuie să plecăm de la un principiu constituţional fundamental, acelaşi în SUA şi în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile şi voturile din Parlament se desfăşoară în numele suveranităţii poporului şi nu pot face obiectul niciunei forme de presiune. Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmăreşte să consolideze independenţa sistemului judiciar şi eliminarea influenţelor politice în funcţionarea justiţiei”, se arată într-un comunicat de presă comun al preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României.

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu transmit că Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul care dezbate legile, fiind acelaşi for care a adoptat Declaraţia privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA; alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare; a decis participarea forţelor armate ale României în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak precum şi în cadrul cooperării în coaliţia anti-ISIS/DAESH alături de SUA şi alţi aliaţi; a adoptat legile privind achiziţionarea sistemului de apărare antirachetă Patriot.

“Exprimăm speranţa că declaraţia Departamentului de Stat al SUA a fost făcută cu bună credinţă, dar nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective şi cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spaţiul public românesc. Natura şi forma Declaraţiei Departamentului de Stat al SUA sunt de neînţeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti la care asistăm frecvent în România. Este greu de crezut că în SUA un procuror şi-ar permite să prezinte în faţa instanţei de judecată interceptări măsluite sau să şantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democraţie consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence şi magistraţi. E probabil de neconceput în sistemul de justiţie american ca reprezentanţii serviciilor secrete să îşi extindă câmpul tactic până în sala de judecată şi să ofere opinii juridice magistraţilor, după care să urmărească dacă aceştia iau decizii în acord cu soluţiile sugerate. Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcţionar public de rang înalt să refuze a se prezenta în faţa unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curţii Constituţionale. Nu în ultimul rând este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în faţa legii”, transmit şefii celor două Camere.

În comunicatul transmis se arată că abuzurile menţionate au dus la necesitatea iniţierii dezbaterilor privind reforma justiţiei. “Parlamentul României ar fi bucuros să pună la dispoziţie Departamentului de Stat al SUA întreaga documentaţie referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor actuale de reformă a sistemului judiciar, principii larg susţinute de asociaţiile profesionale ale magistraţilor din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfăşoară în această perioadă”, se arată în finalul declaraţiei comune semnată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

***

Statele Unite au anunţat luni seara că îşi exprimă “îngrijorarea” în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială, avertizând că măsurile riscă să afecteze acţiunile de combatere a corupţiei şi independenţa justiţiei din România. „SUA constată cu îngrijorare că Parlamentul României are în vedere adoptarea de legislaţie care ar putea submina lupta împotriva corupţiei şi ar slăbi independenţa judiciară în România. Această legislaţie, propusă iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresele înregistrate de România în ultimii ani pentru construirea unor instituţii judiciare puternice, protejate de amestec politic. Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei”, se arată în comunicatul transmis de Departamentul de Stat al SUA.

***

Ambasadorul american Hans Klemm a declarat, ieri, după comunicatul Departamentului de Stat al SUA cu privire la modificările legilor Justiţiei, că acest comunicat nu trebuie să fie o surpriză, deoarece anterior ambasada a exprimat în mod repetat aceeaşi opinie. “Nu ar trebui să fie o surpriză comunicatul de ieri al Departamentului de Stat. În august, pe 29 august, Ambasada Statelor Unite a emis un comunicat privind propunerile făcute de Ministerul Justiţiei, în săptămânile precedente, pe 23 august şi 25 august, în ceea ce priveşte reforma sectorului justiţiei. Pe 29 august, ambasada (SUA) a dat publicităţii un comunicat în care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de propunerile Ministerului Justiţiei. În document nu scria «ambasadorul Klemm sau Ambasada SUA», scria că Statele Unite ale Americii sunt preocupate de statul de drept” Aşadar, ceea ce s-a întâmplat ieri a fost din nou expresia îngrijorării SUA privind pachetul de propuneri aflate acum în Parlament, care pot duce la anularea progresului uimitor făcut de România până acum”, a declarat ambasadorul Hans Klemm, în timpul unei vizite la Drobeta Turnu Severin. Oficialul american a mai spus că “în ultimii 15-20 de ani aţi creat un sistem judiciar independent, aţi consolidat statul de drept şi lupta împotriva corupţiei”.