Minivacanţă cu Porţi Deschise şi spectacole la Teatrul „Colibri”

0
548

Minivacanţa de Ziua Naţională a României poate fi petrecută la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”! Din 30 noiembrie şi până sâmbătă, 2 decembrie, inclusiv, publicul craiovean de toate vârstele este aşteptat aici cu spectacole-atelier şi interactive şi vizite dincolo de scenă, în atelierele şi depozitele instituţiei. În plus, într-un colţ feeric, îi aşteaptă pe copii şi o cutie plasată de poşta poveştilor ca să adune scrisorile lor pentru Moş Crăciun. 

De mâine, 30 noiembrie, până sâmbătă, 2 decembrie, teatrul îşi deschide porţile între orele 11.00 şi 17.00 „pentru toţi cei dornici să îi treacă pragul, să îşi împlinească poate visul de a descoperi din interior lumea artei animaţiei, de a arunca un ochi în culise, în depozitul cu păpuşi, decoruri, elemente de recuzită din spectacolele incluse în repertoriul instituţiei de-a lungul timpului”, precizează organizatorii.

„Povestea celor trei purceluşi” – spectacol interactiv, vesel şi educativ, de şi cu Geo Dinescu şi Marin Fagu, pictură Iulia Goanţă – va fi spusă aici sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 18.00. Cei doi actori devin parteneri de scenă cu micii spectatori, se joacă împreună, află cât este de sănătoasă reciclarea şi ce decoruri şi păpuşi frumoase pot fi construite din cartoane. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

Va urma duminică, 3 decembrie, ora 11.00, „Cheiţa fermecată”, spectacol-atelier realizat de actriţa Rodica Prisăcaru, ce le deschide copiilor poarta spre universul magic al teatrului de animaţie, unde întâlnesc personaje preferate din reprezentaţii ca „Fata babei şi fata moşneagului”, descoperă tehnici de mânuire şi tipuri de păpuşi. Numărul de locuri este limitat la 100, iar un bilet costă 7 lei.

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Accesul în sală este permis până la ora începerii spectacolelor!