Malta: Un summit fără Rusia, despre pace în Ucraina

0
369

Consilieri diplomatici din aprox. 65 de ţări occidentale şi din sudul global s-au întâlnit pentru 2 zile (28-29 octombrie a.c.) în Malta, în absenţa Rusiei pentru a rediscuta planul de pace propus de preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski, acelaşi care a fost prezentat şi la întâlnirile găzduite de Jeddah şi Copenhaga. Formula de pace avansată cuprinde securitate nucleară, energetică, alimentară şi restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi ordinii mondiale. Lista mare a participanţilor include şi pe cei din ţări precum Turcia, Brazilia şi India, care n-au condamnat intervenţia rusă. „Această întâlnire este un semnal puternic că unitatea este păstrată în jurul Ucrainei”, a spus şeful administraţiei prezidenţiale ucrainiene, Andrii Yermak. Volodimir Zelenski a cerut în planul său de 10 puncte ca Rusia să-şi retragă trupele, în afara graniţelor recunoscute internaţional, adică din regiunile ucrainiene (Luhansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie) şi inclusiv Crimeea. O formulă de pace, care din punctul de vedere al Rusiei este nerealistă şi neconstructivă. Serghei Lavrov a declarat că „vestul a creat un monstru şi acum începe să-şi facă griji. Zelenski nu mai ascultă prea mult Occidentul şi cere mai mulţi bani, mai multe avioane”. Volodimir Zelenski a făcut apel la noi măsuri împotriva Moscovei şi a reiterat solicitarea de finanţare pentru acoperirea deficitului bugetar şi procurarea de noi arme. Pe fondul escaladării conflictului palestino-israelian din Orientul Mijlociu, Kievul se îngrijorează de posibila scădere a sprijinului occidental şi al SUA. Este de văzut dacă Zelenski va găsi receptivitatea necesară ca finanţarea să continue, întrucât marile sale speranţe erau legate de victorii concludente ale armatei în ceea ce s-a numit „contraofensiva pe câmpul de luptă”. Pe 20 octombrie preşedintele Joe Biden a solicitat Congresului eliberarea sumei de 85,5 miliarde dolari din care 61,4 miliarde destinate Kievului şi 14,3 miliarde dolari pentru Tel Aviv. Acest pachet comun în opinia senatorului republican Eric Schmitt are puţine şanse să treacă. Ce se întâmplă în războiul din Gaza, care se globalizează rapid, eclipsează războiul din Ucraina, devenit la fel de interesant ca un pulovăr vechi. UE şi-a reafirmat sprijinul pentru Ucraina, fără a dramatiza opoziţia celor 2 prim-miniştri Viktor Orban şi Robert Fico, care au anunţat refuzul de a susţine Ucraina, fără să meargă evident până la riscul rupturii cu Bruxelles-ul. Declarativ liderii europeni nu doresc să se clatine în sprijinul Ucrainei. Susţinătorii Kievului, precum SUA, Regatul Unit, UE participă în Malta, iar Turcia care s-a oferit să medieze conflictul este de asemenea reprezentată. China care refuză să condamne invazia nu a trimis o delegaţie. Iniţial summit-ul urma să aibă loc într-o ţară din Orientul Mijlociu, dar după izbucnirea războiului dintra Hamas şi Israel, potrivit unui deputat european, a fost mutat.