Dolj : 16 conducători auto, lăsați fără permis

0
17
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au fost prezenți pe drumurile publice din județ și au desfășurat acțiuni pentru siguranţa și fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
În cadrul activităţilor, polițiștii au folosit aparatele radar, alcooltest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. “Astfel, polițiștii au aplicat peste 110 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 35.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 16 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, a fost oprit din a circula pe drumurile publice un autovehicul. Certificatul de înmatriculare al acestuia a fost retras până la remedierea problemelor constatate”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj .
Înregistrați de aparatul radar cu viteze peste limita admisă legal
Un tânăr de 20 de ani, din județul Hunedoara, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 65 F, cu viteza de 151 km/h. Un alt bărbat, de 43 de ani, din județul Olt, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, cu viteza de 152 km/h. Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispuse și măsurile complementare de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Depistat la volan având o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat
Seara trecută, ora 21:45, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au depistat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Unirea, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Unirea. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML (Institutul de Medicină Legală), urmând a fi dispuse măsuri legale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *