Începând de ieri – serviciu gratuit MyClicknet

0
368

Începând de ieri, clienţii de internet ai Romtelecom pot alege să beneficieze de noul serviciu gratuit MyClicknet. Acesta este furnizat cu ajutorul unei tehnologii inovative ce recomandă automat utilizatorilor Clicknet Romtelecom mai multe ştiri, noutăţi, videoclipuri şi alte informaţii online din aria lor de interes. Atunci când navighează pe web, clientul care a optat pentru activarea serviciului MyClicknet va beneficia de informaţii din zona sa de interes. Acestea vor fi oferite utilizatorilor în pagina web personalizată în funcţie de interesele şi preocupările sale (la adresa myclicknet.romtelecom.ro) sau prin intermediul unor spaţii dedicate din paginile web ale partenerilor, care vor fi adăugate în săptămânile următoare. “De exemplu, un client MyClicknet pasionat de fotografie va avea la îndemână oferte de aparate foto şi informaţii utile din acest domeniu….” a spus Alina Petri, Ddrector Divizia E-business şi Publicitate Romtelecom.