Inima Italiei a fost lovită năpraznic, la 24 august a.c., de un seism cu mare magnitudine care a făcut prăpăd. Potrivit unui bilanţ provizoriu al Protecţiei Civile, s-au înregistrat 282 morţi şi 388 de răniţi, internaţi în spitale. De joi nu a mai fost identificat nici un supravieţuitor, în pofida căutărilor care nu au contenit. Dintre numeroşii străini – turişti sau rezidenţi – care au decedat, 11 sunt români. Ieri, a fost o zi de doliu naţional, în omagiul victimelor din centrul Peninsulei. Italia este aşezată într-o zonă expusă riscului seismic, unde un cutremur de 6 grade magnitudine nu este o raritate. Potriviti Institutului italian de geofizică s-au înregistrat 1.332 de replici, toate resimţite. Pagubele materiale sunt greu calculabile şi datorită faptului că 50% din patrimoniul arhitecturii mondiale, după UNESCO, se află în Italia, ţară lipsită, ca şi România, de un plan naţional antiseismic. Descumpănirea este imensă. Seismul de miercuri a deteriorat sau distrus efectiv 293 de clădiri istorice, a anunţat Dario Franceschini, ministrul culturii. Zona epicentrului – situată la 150 de km de Roma – a propagat linia seismică în aşa fel încât a afectat biserici, palate şi monumente construite în secolele XIII şi XIV. Şeful departamentului pentru situaţii de urgenţă al Protecţiei Civile, Immacolata Postiglione, afirma că nu a mai rămas nimic din centrul istoric al localităţii Amatrice – localitatea cea mai devastată cu 230 de victime -, o comună clasată printre cele mai frumoase din Italia, de ministrul culturii. Amatrice, localitatea celor 100 de biserici, în cele mai diferite stiluri – baroc sau renascentist – arată acum deprimant. Faţada basilicii San Francisco, la mică distanţă de hotelul oraşului, este practic distrusă. Biserica San Agostini, construită la 1428, la periferia Amatrice, a fost în întregime avariată. Basilica San Benedetto a oraşului Norcia, foarte aproape de epicentru, a rezistat în schimb zdruncinăturii. Şi potrivit mărturisirilor lui Catiuscia Marini, preşedintele regiunii Umbria – capitala se află la Perugia –, este şi o dovadă că reconstrucţia, după seismele din 1979 şi 1997, a fost temeinică. Monumentele de prim-plan, mai mult sau mai puţin fisurate, urmează a fi inventariate. Şi ministrul italian al culturii, Dario Franceschini, a deschis o celulă de criză, deplasând, la faţa locului, „căştile albastre al culturii”, o unitate specială de carabinieri cu expertiză în inventarierea şi restaurarea bunurilor culturale. Consiliul ordinului arhitecţilor a făcut apel la membri săi să-şi pună competenţa în slujba zonei lovite de seism. De bună seamă un dezastru nu paote fi descris în cuvinte. Altceva însă poate fi spus. Mai ales când unul din marii noştri cărturari, din prima jumătate a secolului al XVII-lea, cronicarul Grigore Ureche, bun cunoscător al culturii umaniste europene, ne asigura cu deplină convingere că „de la Rîm ne tragem”, aducând ca exemple cuvinte cu echivalentul lor latin. Italia este patria italienilor, de care noi românii suntem, de când ne ştim, apropiaţi şi avem un nod în gât când auzim acel Fratelli d’Italia, L’Italia s’è desta. Să arătăm că suntem alături de fraţii noştri de gintă latină.
