Echipa naţională a României, pe podiumul mondial al Campionatului Câinilor de Salvare

0
610
SONY DSC
SONY DSC

Campionatul Mondial al Câinilor de Salvare – ediţia Craiova 2016 a ajuns la final şi, aşa cum era şi firesc, şi-a desemnat învingătorii. Pe podium au urcat cei mai buni dintre cei buni care, în cele trei zile de concurs, s-au întrecut pe stadionul din Cârcea, în dărâmăturile de la moara aflată în imediata apropiere a Liceului de Chimie, pe câmpul din faţa Aeroportului, dar şi în pădurea din apropiere. Competiţia a fost una extrem de dură, standardul ei fiind ridicat atât de palmaresul impresionant al participanţilor, sosiţi din ţări cu tradiţie în chinologia utilitară şi premiaţi de mai multe ori până în prezent, dar şi de exigenţa cu care specialiştii din juriu au acordat punctajele pe echipe, la fiecare probă.

În aplauzele unui public entuziast, care a fost în prezent în tribunele bazei sportive de la Cârcea în ciuda soarelui arzător, organizatorii Campionatului Mondial al Câinilor de Salvare au invitat toate cele 22 de echipe să ia parte la ceremonia de închidere a competiţiei. Toate echipele au intrat pe gazon purtând drapelul ţărilor lor şi echipamentele de concurs. În deschidere, a fost premiat cel mai tânăr competitor, un conductor de 19 ani din echipa Belgiei, dar şi decanul de vârstă al acestui campionat, un concurent din echipa Suediei, în vârstă de 73 de ani.

Italienii, gest simbolic în memoria victimelor cutremurului

Trofeele Campionatului Mondial ai Câinilor de Salvare s-au acordat pe mai multe secţiuni, în funcţie de probele de concurs.

La Proba de Urmă, pe locul I s-a clasat echipa Cehiei, pe locul II – Germania, iar pe locul III – Italia.

O altă probă dificilă, Căutarea pe suprafaţă, a fost câştigată tot de echipa Italiei. Urcaţi pe podium, în momentul intonării Imnului naţional al ţării lor, toţi componenţii echipei au ridicat pumnul în aer ca un gest de solidaritate cu victimele cutremurului ce a zguduit Italia chiar pe parcursul desfăşurării acestui campionat. Pe podiumul probei de Căutare pe suprafaţă au urcat şi cele două echipe ale Franţei, precum şi Suedia care a avut acelaşi punctaj cu echipa de pe locul III.

SONY DSC

La Proba de Căutare în dărâmături, campioană mondială a devenit Belgia, iar pe locul II s-a clasat Italia, Germania fiind şi ea pe podium.

„Unii erau consideraţi outsideri, alţii erau campioni en-titre şi şi-au confirmat statutul. Este frumos pentru că nici o competiţie nu seamănă una cu alta, oricine poate deveni campion mondial. Ca o părere personală, cunoscându-i pe competitori de la alte evenimente, vedeam altfel podiumul la proba de dărâmături şi la căutarea pe suprafaţă. Dar se pare că, în chinologie, statistica nu are nici o influenţă, nu contează decât pentru amintirea celui care a participat la evenimentele mondiale şi îşi aduc aminte de acele momente, cu ce căţel a fost, ce a făcut căţelul lui … pentru că ei sunt, de fapt, principalii artizani, iar în jurul lor ne învârtim noi. Au fost şi câteva schimbări în ierarhia mondială. Belgia este noua campionană la dărâmături, detronând Germania. Cehia şi-a păstrat titlul de campion mondial la urmă”, a declarat Liviu Ionescu, manager general al evenimentului de la Craiova, care s-a desfăşurat sub tutela Federaţiei Chinologice Internaţionale (FCI).

Marele Trofeu a fost câştigat de Cehia

Secţiunea Top, ce presupune ca echipele să treacă prin toate probele de concurs, şi-a desemnat campioană pe Cehia, care a primit şi Marele Trofeu, o cupă uriaşă din sticlă, transmisibilă între învingătoare.

Echipa naţională a României, coordonată de Radu Marin şi formată din Carmen Popescu, cu labradorul retriever Oscar Liguard; Ovidiu Ionescu, cu ciobănescul belgian Life Trasilvana;  Mihnea Stănescu, cu ciobănescul belgian Joker Taz, a terminat pe locul II al acestei secţiuni.

„La Secţiunea Top, Germania nu a mai fost pe podium, Cehia a câştigat, iar România de pe locul II şi-au păstrat poziţia. În concluzie, au fost câteva schimbări extrem de interesante. De subiliniat că România a avut cel mai bun punctaj din tot concursul la proba de urmă, iar faptul că am luat locul II, la secţiunea Top, pe mine mă bucură fantastic, deja avem un cuvânt de spus. Locul II la această ediţie înseamnă că începem să reprezentăm ceva pe harta lumii din punct de vedere chinologic.”, a mai spus Liviu Ionescu.

SONY DSC

Ediţia din România, apreciată de Federaţia Chinologică Internaţională

Ediţia din România a fost apreciată ca una reuşită chiar de preşedintele Comisiei de chinologie utilitară din cadrul FCI, Frans Jansen, din Olanda.

„Organizarea a fost foarte bună şi am fost foarte mulţumiţi să-i întâlnim pe români. Aşa cum se ştie, în Europa există o anumită părere despre acest popor, dar una total greşită. Am găsit aici o infrastructură foarte bună, oameni frumoşi şi foarte multă ospitalitate. Aşadar, nu putem să spunem decât că suntem încântaţi că am ajuns aici şi sunt sigur că mulţi dintre noi ne vom întoarce să vă vedem ţara şi să avem parte din nou de această ospitalitate. Legat de performanţa câinilor a fost excelentă. Vremea a fost foarte călduroasă şi influenţează şi cu atât mai mult trebuie apreciat efortul câinilor care s-au descurcat admirabil. Vreau să îi mulţumesc domnului Liviu Ionescu pentru toată implicarea şi volumul de muncă depus în organizarea acestui eveniment”, a declarat preşedintele Frans Jansen.

SONY DSC

„Vreau să mulţumesc întregii mele echipe, sutelor de persoane, voluntari. Publicul a fost extrem de curios, ceea ce este foarte bine, iar la deschidere au fost foarte mulţi bine. Și la închidere, a fost o asistenţă numeroasă care au salutat la scenă deschidă participarea căţeilor, dar şi pe voluntari. Este dificil să stai zi de zica să organizezi un Campionat mondial, dar este o mulţumire sufletească atunci când auzi din partea unor observatori de nivel mondial că această ediţie a fost foarte apreciată de către toţi. Practic, nu au existat păreri contradictorii, le-am schimbat tuturor impresia în bine despre România. Calificativul pe care l-am primit a fost excelent la nivelul organizării”, a declarat, la rândul său, Liviu Ionescu.

Ceremonia s-a încheiat cu predarea drapelului internaţional al Federaţiei Chinologice către următoarea gazdă a Campionatului Mondial, care va se va desfăşura, în 2018, în Belgia.

SONY DSC
SONY DSC

Valerică Pupăză, primarul comunei Cârcea:

A fost o onoare pentru noi să găzduim Campionatul Mondial al Câinilor de Salvare. A fost un eveniment deosebit şi ne-am bucurat să avem atâtea echipe de străini aici. Toţi am fost încântaţi să le vedem la lucru şi chiar ne dorim şi pe viitor alte parteneriate”.

RADU ILICEANU  şi LAURA MOȚÎRLICHE