Dilma Rousseff compare azi în faţa Senatului brazilian

0
358

dilmaPreşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, va compărea astăzi în Senat pentru a se apăra personal în cadrul procedurii ce vizează destituirea sa, aceasta fiind ultima intervenţie înainte de o posibilă înlăturare a sa din funcţie, punctul final a 13 ani de guvernare a stângii în cea mai mare ţară din America Latină, relatează AFP. Chiar dacă toate pronosticurile sunt împotriva sa, Rousseff (68 de ani), fostă membră a gherilei, închisă şi torturată sub dictatura militară (1964-1985), va merge “calmă, ca întotdeauna”, la această reuniune istorică, a declarat pentru AFP unul dintre consilierii săi. “Trebuie să ne menţinem speranţa”, declarat Rousseff taberei sale săptămâna trecută. Pentru a-i înfrunta pe senatori, a căror majoritate este în favoarea destituirii ei, potrivit sondajelor, Dilma Rousseff va fi însoţită de mentorul său politic, fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva (2003-2010), de celebrul cântăreţ şi militant de stânga Chico Buarque şi de mai mulţi foşti miniştri. Partizanii săi vor să vină cu autobuzele la Brasilia pentru a-şi manifesta sprijinul. Ieri, o manifestaţie de sprijin faţă de Dilma Rousseff a reunit aproximativ 200 de persoane în capitala ţării, ilustrând pierderea de influenţă de către Partidul Muncitorilor (PT, de stânga), formaţiunea preşedintei.