La sediul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” are loc astăzi, ora 10.00, închiderea celei de a VI-a ediţii a proiectului educativ „Biblioteca din Vacanţă”, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Programul a fost structurat pe șase ateliere la care, timp de două luni, au participat peste 300 de copii. Atelierele de teatru, origami, lucru manual, desen, „Micul jurnalist” ș.a. au fost susţinute de voluntari: actriţa Oana Stancu, jurnalista Laura Pumnea, bibliotecar Sofia Cercel, voluntari Interact Club Craiova, voluntari American Corner.