„Nu conduc sindicatele CFR Călători”

0
108
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că Guvernul acordă în continuare, ca şi în alte ţări, subvenţii pentru CFR Călători şi este dispus să dialogheze cu sindicaliştii, dar a precizat că nu acceptă ca sindicatele să conducă societatea, pentru că au condus-o în trecut şi nu a fost bine. Întrebat cum comentează faptul că reprezentanţi ai sindicatelor de la CFR Călători vor reclama Consiliului Concurenţei că se anulează anumite trenuri de călători, iar pe aceste rute intră operatori privaţi, care primesc subvenţii mai mari de la stat, premierul Ponta a spus că astfel de reclamaţii privind subvenţiile sunt primite şi de la operatorii privaţi. El a adăugat că, în toate ţările, subvenţia pentru transportul feroviar de călători nu este suficientă CFR şi că Guvernul va continua dialogul cu sindicatele. „Ministrul, secretarii de stat vor discuta cu sindicatele, dar au de la mine următorul mandat: nu conduc sindicatele CFR Călători, că l-au condus până acuma şi aţi văzut ce «bine» a fost. L-au condus până acum sindicatele şi nu a fost bine! Dialogăm, facem tot ce putem, salvăm locuri de muncă, dăm subvenţii mai mari pentru CFR Călători, dar să fie totuşi clar cine conduce CFR”, a spus Ponta.