Rădoi: “Nu am mare încredere pentru meciul cu Sarajevo”

0
215

Universitatea Craiova s-a impus pe final, scor 2-1, cu Universitatea Cluj, şi a urcat pe locul 2 în clasament, după trei runde. Urmează joi returul cu Sarajevo, din turul 2 preliminar al Conference League, apoi duminică, derby-ul cu CFR Cluj, în Gruia.

Antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi, spune că victoria cu „U” Cluj contează pentru moralul echipei sale, dar nu-l face mai optimist în privinţa returului cu FK Sarajevo.

„O victorie îţi măreşte doza de încredere pentru ce urmează cu Sarajevo şi pentru cele 30 de minute de acolo. Orice eşec, mergeam cu altfel de emoţii la următoarea partidă. Făcusem şi acest plan, în cazul în care pierdem, ce să aducem la nivel de motivaţie, dar era mai greu, dacă am fi pierdut. Din păcate pentru noi, nu am învăţat din ce s-a întâmplat cu FCSB şi ne-am crezut favoriţi. Sarajevo nu este echipă mică, are jucători cu salarii de 25.000 de euro pe lună. Indiferent de adversar, Universitatea Craiova va avea mereu probleme în meciurile internaţionale, pentru că nu am participat de atâţia ani, nu avem un coeficient ca să ne permită să cădem cu echipe slabe. Toată lumea a învăţat să se apere şi să depisteze punctele slabe sau forte ale adversarilor şi singura problemă e cum le aplică jucătorii. După ce s-a întâmplat în primele 60 de minute la Sarajevo, nu am mare încredere pentru ce va urma. Sunt sigur că nici în noaptea asta şi nici mâine noapte nu voi dormi şi nu vreau să fac o declaraţie care poate să-mi aducă o amendă, să declanşeze una dintre clauzele din contract” a declarat Mirel Rădoi, în privinţa returului cu FK Sarajevo.

Returul dublei dintre Universitatea Craiova şi FK Sarajevo este joi, de la ora 20.30, pe arena „Ion Oblemenco”, iar biletele au următoarele preţuri: Peluza Nord – 30 lei, Tribuna a II-a – 60 de lei, tribuna VIP – 150 de lei şi pot fi achiziționate: online, de la magazinul oficial din Electroputere Mall, de la magazinul mobil din centru, de la partenerii Entertix şi de la casele de bilete situate la Sala Polivalentă. Abonamentele pentru sezonul în curs sunt valabile şi la acest meci.

Despre contrele cu Mihai Rotaru, antrenorul Ştiinţei spune că a avut o discuţie în urma căreia ambii şi-au spus punctul de vedere:

“E o exagerare din partea mea, n-ar fi trebuit să aibă loc, pentru că am văzut apoi că dumnealui nu a făcut nicio analiză, dimpotrivă, a apreciat ultimele 30 de minute. Am avut o discuţie, i-am explicat anumite lucruri, şi eu am înţeles de la dânsul anumite lucruri şi mi-am învăţat lecţia, iar pe viitor, când va mai fi o situaţie de acest gen, oricine poate face o analiză, nu o să mai comentez. Dacă nu eram sprijinit, la averea dânsului şi a acţionarilor, credeţi că era o problemă să plătească clauza de reziliere?  Probabil că mă dădea afară, dacă aşa că mă simt sprijinit. Domnul Rotaru a venit şi să transmită emoţii pozitive grupului, ne-a spus că va fi alături de echipă în continuare, indiferent ce se întâmplă în aceste meciuri, fiindcă asta e datoria lui. Astea au fost cuvintele lui. Nu a făcut altceva decât să ambiţioneze băieţii.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *