Şi-a stăpânit cu greu lacrimile la conferinţa de presă, în care s-a spovedit, pe alocuri patetic, a răspuns întrebărilor incomode şi şi-a anunţat demisia din funcţia de viceprim-ministru al guvernului. Putea să o facă ceva mai devreme. Lipsit de o biografie instituţională, fără autoritate profesională, fără legitimitate publică, a încercat să-şi cosmetizeze portretul, confecţionând alibiuri. A fost confuz. După ce aspirase la purităţi utopice. În urma lui mai rămân doar comentariile, unele reziduale, altele excesiv de acide şi prea puţine mai înţelegătoare sau de compătimire. Fiecare se va situa în funcţie de cum procesează datele şi pe ce „mal politic” se doreşte, în poziţionarea celui care a împărţit corupţia în două categorii: de supravieţuire şi de îmbogăţire. Concept nou. Dragoş Anastasiu, medic de profesie, dar „doctor” al transporturilor prin străinătate, cu ceva legături cu HoReCa, s-a vrut o figură controversată a austerităţii, combinată cu ideea de ajutor pentru mediul de afaceri, un autodicact în marile reforme şi deratizarea statului român, fără astfel de reuşite anterioare în carieră. Urma să restructureze între altele marile companii de stat. S-a făcut în doi timpi şi trei mişcări de nesuportat, i s-a adus aminte, la început, discret, de contractele cu o funcţionară ANAF, ca să scape de belele, timp de 8 ani (2009-2017), perioadă în care taxa de protecţie plătită s-a dus până la 170.000 de euro. Dragoş Anastasiu a avut potrivit DNA calitatea de denunţător, deşi fostul vicepremier a tot repetat că a fost doar martor. DNA-ul a revenit şi a punctat decisiv în această ambiguitate confecţionată premeditat. Până în prezent, premierul Bolojan a refuzat orice comentariu cultivând tăcerea. Oricum nu i-a picat bine o astfel de „abdicare”. Vinovăţia lui Dragoş Anastasiu apare acum ca una eminamente morală. Natura acesteia o recunoaşte şi el. La cât de principiale şi de tăioase se anunţau măsurile iniţiale sau intenţiile lui Dragoş Anastasiu, pentru aducerea lucrurilor într-un lac de rigoare morală, de exaltare a onoarei, de consecvenţă, evident că n-a plăcut. Investigaţiile jurnaliştilor –unii avizi de sânge- au scos la iveală că firma partenerei sale de viaţă, cu doar 12 angajaţi, obţinuse în ultimii ani bani frumoşi din achiziţii directe şi licitaţii cu primării din zona de vest a ţării. Ilie Bolojan îi spusese, pe faţă, că are nevoie de lobby privat ca să guverneze. Şi dacă nu ar fi avut calitatea de martor denunţător în februarie 2018, ca reprezentant al societăţii SC Touring Euroline, recunoscută, i s-ar fi scos din dulap alţi scheleţi. De fapt, putem clama aşa: cu cât mai spectaculoase sunt declaraţiile de intransigenţă ale lui Dragoş Anastasiu, cu atât mai acomodante urmau să fie acţiunile sale „pentru unii”. S-a zbenguit galeş prin Palatul Victoria şi n-a plăcut. În fine, povestea întoarsă pe toate feţele, nu e un capăt de drum, şi doar un motiv de zâzanie pe caniculă. Zilele trecute în Franţa, ministrul Culturii, Rachida Dati, fost ministru al Justiţiei pe mandatul de preşedinte al lui Sarkozy, a fost trimis în judecată, alături de fostul director al Renault-Nissan, Carlos Ghosn, cetăţean franco-libanez brazilian pentru corupţie şi trafic de influenţă. Figură cheie în guvernul Francois Bayrou, potenţial candidată la primăria Parisului, deşi este acuzată că ar fi primit 900.000 euro pentru consultanţă în timp ce era avocată şi eurparlamentar (acuzată fiind acum de corupţie, abuz de putere şi trafic de influenţă) Rachida Dati rămâne… protejată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Dar orice comparaţie este neavenită.
