Săptămâna „de foc” a început bine pentru Universitatea Craiova, cu un succes de clasament şi de moral, venit pe final de joc, 2-1, contra Universităţii Cluj. Urmează pentru formaţia din Bănie returul cu FK Sarajevo, din Conference League, după ce bosniacii s-au impus cu 2-1 în prima manşă, iar duminică Ştiinţa merge în Gruia, pentru derby-ul cu CFR Cluj.
Jucătorii Universităţii Craiova fac apel la fani să vină în număr mare la returul cu Sarajevo şi solicită răbdare în acest început de sezon, după schimbările din lot şi modificarea sistemului de joc. Revenit pe teren în meciul cu „U” Cluj după o accidentare, Vladimir Screciu a bifat primele minute în acest sezon şi spune că Mirel Rădoi a fost inspirat când a schimbat aşezarea pe final, din 3-5-2 în 4-4-2.
„După ce am egalat, am căpătat foarte mare încredere, de aceea doream să repunem cât mai repede mingea, fiindcă speram să câştigăm. Cred că Mister a fost inspirat când a schimbat sistemul de joc, când am intrat eu şi ceilalţi jucători. Mă bucur pentru Assad pentru cele două goluri, merita, a adus moral pentru el şi pentru echipă înaintea meciului din Conference League, un meci cât un sezon pentru noi, un meci foarte important, toate gândurile noastre se duc spre acest meci. Ţin să-i rog pe suporteri să vină alături de noi în număr mare. Am avut o accidentare minoră, dar a trebuit să am grijă să nu devină mai gravă. Mă simt bine acum, dar trebuie să mă pun la punct cu pregătirea fizică. Am foarte mulţi jucători noi şi mai durează până când se omogenizează echipa” a declarat Vladimir Screciu.
Pentru Alexandru Cicâldău a fost a doua prezenţă pe teren, după o jumătate de an de pauză, el primind banderola de căpitan înainte de meci, în condiţiile în care a lipsit Nicuşor Bancu.
„A fost un meci foarte greu, dar important este că am luat cele 3 puncte. Acum avem nevoie de un meci bun şi o victorie ca să mergem mai departe în Europa. Ţinând cont că a fost primul meu meci ca titular după 6 luni şi am purtat şi banderola, mă bucur foarte mult. Îi asigurăm pe suporteri că vom da totul pentru calificare”
După ce Alex Cicâldău a fost schimbat, la pauză, banderola a fost preluată de Ştefan Baiaram, aflat la meciul cu numărul 200 pentru Universitatea Craiova, la numai 22 de ani.
„Din păcate, nu am făcut un meci foarte bun în prima repriză, dar mă bucur că am revenit şi am câştigat. Am arătat foarte bine în repriza a doua, inclusiv eu am ratat două mari ocazii. Mister ne-a explicat la pauză ce trebuie să facem în repriza secundă, fiindcă majoritatea echipelor care vin aici se apără şi încearcă să nu ne dea spaţii. Ne aşteaptă un meci foarte dificil joi, sper să vină lumea în număr mare alături de noi. Trebuie să jucăm cum am făcut-o în a doua repriză şi ne vom califica sută la sută. Trebuie să înţelegeţi că sunt foarte mulţi jucători noi şi un alt sistem de joc, chiar şi în acest meci a mai debutat un alt coleg. Ştiu cât contează o calificare europeană pentru oraş, pentru club, toate meciurile europene sunt mai dificile decât cele din campionat, trebuie să ne dăruim maxim pentru a ne califica” a spus Ştefan Baiaram.