Se discută rar, cu prea puţin patos sau deloc, despre fondul cinegetic al Doljului, de când ne ştim considerat o bogăţie reală. Anii trecuţi, tuşaţi de pesta porcină care a decimat efectivele de mistreţi, dar şi de incoerente politici cinegetice, au agravat lucrurile, deşi paradoxal nu puţini politicieni sunt membri ai asociaţiilor de vânătoare în judeţele din care provin. E un moment de cumpănă pentru nu puţine specii de vânătoare şi revigorarea actualei stări de lucruri nu uşor de înfăptuit necesită strategii bine gândite, pasiune, spirit civic, eforturi financiare, consecvenţă în atenuarea braconajului, dar şi a unor prolifici dăunători precum şacalul, vulpea, câinii hoinari, coţofenele şi alte răpitoare care provoacă daune imense. Universitarul Marin Ştefan, vicepreşedinte-director al AJVPS Dolj, titularul cursului de „Faună cinegetică”, în cadrul Secţiei de Silvicultură a Facultăţii de Agronomie din Craiova, de 33 de ani cu permis de port-armă de vânătoare, nu disperă şi rămâne încredinţat într-o revenire „la normal”, deşi nu îşi ascunde o nostalgie aproape villoniană despre alte momente bune pentru vânători. Cu 33 de fonduri de vânătoare, unul încă în litigiu de mai mulţi ani, o suprafaţă cinegetică de 303.870 hectare, 1.100 de vânători, 5.300 de pescari, AJVPS Dolj este una din marile asociaţii de profil din ţară. Mai fiinţează în Dolj asociaţiile Artemis, Diana, Jiul, Lunca Dunării, Cernăteşti, mult mai firave, dar în conformitate cu prevederile legii. S-a crezut până la instalarea pestei porcine, care a distrus literalmente efectivele optime de mistreţi până la 5%, momentan, potrivit evaluărilor, din ceea ce se sălăjluia odată prin pădurile Doljului, că în suferinţă este… iepurele, din cauza mecanizării agriculturii şi chimizării, cu nenumăraţii săi duşmani, cel mai recent şi aprig fiind şacalul, specie prolifică, organizată social, fără duşmani. Cota de recoltare la nivelul AJVPS Dolj de 1026 exemplare rămâne greu de atins. L-am întrebat pe profesorul universitar dr. Marin Ştefan despre activităţile concrete ale AJVPS Dolj (preşedinte Cornel Panait), în acest an, în sensul celor discutate. Şi iată răspunsul. În primăvară AJVPS Dolj a populat fondurile sale cu peste 100 de exemplare de iepuri de câmp, cumpăraţi de la asociaţia de vânătoare Joager Club Arad (cu certificate veterinare) şi în dorinţa combaterii fenomenului de consangvinizare. Din aceleaşi raţiuni s-au lansat şi peste 160 de fazani adulţi (raport pe sexe 1 la 6) iar la crescătoria de la Ciutura a AJVPS Dolj se cresc momentan peste 100 de pui de fazan, obţinuţi în incubatoare din ouă procurate din alte zone geografice. Într-o altă ordine de idei pe toate fondurile de vânătoare se depozitează stocuri de fân, sare, porumb şi grâu pentru sezonul de iarnă, prin personalul salarizat al AJVPS Dolj. Cu toate acestea, dificultăţile greu surmontabile nu lipsesc. Suspendarea vânătorii la vânatul de pasaj, printr-o soluţie judecătorească, a complicat datele oricărui sezon de vânătoare, diminuând şi sursele de venit. Grupuri de vânători străini care aduceau anual circa 1,5 miliarde lei venituri, nu mai sosesc. Până şi vânatul la ciori şi coţofene, care provoacă imense pagube în rândul puilor de iepuri şi fazani, este momentan sistat generând dezechilibre riscante în efectivele cinegetice. Firave speranţe sunt întreţinute de sporirea efectivelor de căprioare, e drept şi prin efortul paznicilor de vânătoare, ale personalului AJVPS, pe alocuri sprijiniţi şi de jandarmi şi poliţie. Apropos de căprioare, Mihai Anghel, patronul Cerealcom Segarcea, îmi povestea că inteţiona să obţină o aprobarea pentru creşterea în captivitate a unui efectiv de căprioare, spre a contribui la popularea arealului pe care îl gesionează, dar n-a obţinut aprobarea de rigoare de la ministerul de resort. Cam aşa stau lucrurile. Universitarul Marin Ştefan narează interesant despre fondul cinegetic al Doljului. E un pasionat. Nu ezită să mărturisească că personalul asociaţiei sare şi noaptea din pat la semnale din teritoriu, fiindcă adevăraţii vânători, se spunea odată, îşi cresc vânatul. Poate că fondul cinegetic al Doljului –odinioară o bogăţie- ar trebui să revină ca problemă serioasă şi pe agenda de lucru a administraţiei judeţene, fără nici un parti-pris politic, fiindcă momentul e unul confuz. Protejăm ursul, care distruge vieţi omeneşti, şi rămânem impasibili la ceea ce se întâmplă cu celelalte specii cinegetice.
