Juniorii Craiovei au câştigat Memorialul „Cristi Neamţu”

0
320

Republicanii A ai Universităţii Craiova, pregătiţi de Nicolae Zamfir şi Marian Bâcu şi-au adjudecat Memorialul Cristi Neamţu, competiţie aflată la cea de-a doisprezecea ediţie şi organizată la Ostroveni. Sâmbătă, în primul joc al patrulaterului de la Ostroveni, alb-albaştrii s-au impus cu 8-3 în faţa grupării Danubius Ştiinţa Bechet. Cele opt goluri au fost reuşite de Burlacu (2), Căpăţână, Iuga, Stancu, Marcu, Cimpoeru, Manea. Primul 11 a arătat astfel: Burci, Ghincea, Lisandru, Luică, Geamănu, Armăşelu, Iuga, Manea, Gheorghiu, Stancu, Burlacu. Au mai intrat: Tomşa, Obeanu, Buzărnescu, Tănase, Căpăţână, Marcu, Cimpoeru. Duminică, în finala competiţiei, juniorii Craiovei au întrecut cu 4-3 formaţia gazdă Recolta Ostroveni. Succesul care a adus trofeul a fost semnat de Căpăţână (2), Armăşelu şi Buzărnescu. Nicolae Zamfir şi Marian Bâcu au început cu Burci – Ghincea, Lisandru, Luică, Ciocoteală, Armăşelu, Iuga, Manea, Căpăţână – Stancu, Burlacu. Pe parcursul finalei au mai intrat Tomşa, Obeanu, Buzărnescu, Geamănu, Tănase, Cimpoeru şi Marcu.