Un nou proiect în valoare de 4,3 milioane de euro va fi implementat de Consiliul Judeţean Dolj prin Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, o sumă importantă, de aproape 1,5 milioane de euro, fiind alocată pentru construirea, la Craiova, a „Centrului de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră”.
Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Județean Dolj, a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că, în ultimii ani, administraţia judeţeană a contribuit semnificativ prin accesarea de proiecte europene, dar şi din fonduri proprii la dotarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de intervenţie ale cadrelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). „Ne amintim de o perioadă foarte grea pentru Dolj, o perioadă în care sudul judeţului nostru a fost grav afectat de inundaţiile din primăvara anului 2006, ale căror efecte au condus la strămutarea unui sat – Rast. Am văzut atunci intervenţiile deosebite ale cadrelor ISU, care, pe lângă lucrurile bune pe care le-a făcut pentru a salva vieţi, dar şi bunurile oamenilor, au întâmpinat dificultăţi în intervenţiile lor, asta şi pentru că nu au avut la dispoziţie toate echipamentele necesare pentru a acţiona aşa cum ar fi putut să o facă. Atunci, am elaborat o strategie care, în anii care au urmat, am reuşit să o punem în valoare, puţin câte puţin. Mă refer aici la dotarea ISU Dolj, pe de-o parte, şi întărirea relaţiilor cu vecinii noştri de peste Dunăre, din Bulgaria, pe de altă parte, pentru că foarte multe dintre proiectele europene nu le puteam accesa decât în parteneriat…”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.
Districtul Vratsa a luat 1,3 milioane de euro
În cadrul acestor programe de colaborare transfrontalieră s-a prevăzut construirea, la Craiova, a unui centru de comandă pentru situaţiile de urgenţă, centru care beneficiază de o dotare specială. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 5,6 milioane de euro, din care judeţul Dolj a beneficiat de 4,3 milioane de euro, în timp ce districtul Vratsa a luat 1,3 milioane de euro. „Cu aceşti bani, CJ Dolj se implică în asigurarea celor mai bune condiţii pentru ISU, de această dată construind un sediu care va fi de referinţă în România. De asemenea, prin acest proiect vor mai fi achiziţionate pompe motorizate şi o ambarcaţiune cu motor, pentru operaţiunile de căutare şi salvare. Doljul a avut o şansă extraordinară în urmă cu câţiva ani, atunci când, având la aceeaşi masă reprezentanţii celorlalte judeţe din Oltenia, a devenit lider în cadrul unui proiect în care au fost accesate peste 15 milioane de euro din fonduri europene. Finanţarea a fost necesară pentru achiziţia de echipamente pentru intervenţiile în cazuri grave şi de maximă operativitate, echipamente care au intrat în dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea”, susţine şeful administraţiei doljene.
Elicopterul SMURD, cadoul primit de la Guvern
Iniţial, Consiliul Judeţean Dolj a avut la dispoziţie în jur de 12 milioane de euro, cu care au fost cumpărate un număr de 44 de utilaje pentru intervenţii de urgenţă. „Datorită unor economii pe care am reuşit să le facem, am rămas cu un rest de cinci milioane de euro. Cu aceşti bani am luat alte zece maşini şi echipamente care, de asemenea, vor fi date celor cinci inspectorate din Oltenia. Acum, suntem implicaţi cu o nouă achiziție de vehicule. De această dată, utilajele pe care le cumpărăm sunt destinate deszăpezirilor, valoarea acestui ultim proiect fiind de 1,2 milioane de euro. În același context, al investițiilor pe care CJ Dolj le-a făcut în acest sector sensibil și complex, cel al intervențiilor în situații de urgență, trebuie punctat și amintit rolul foarte important pe care l-au avut prim-ministrul Victor Ponta și Guvernul în aducerea la Craiova, în decembrie 2012, a elicopterului SMURD, cu care s-a reușit într-un timp așadar foarte scurt salvarea a sute de persoane. A fost cadoul de Crăciun pe care Guvernul Ponta l-a făcut pentru această regiune”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
„Suntem mai pregătiţi pentru a acţiona în astfel de momente dificile”
La rândul său, Ileana Măjină, directorul Direcţiei de Afaceri Europene din cadrul CJ Dolj a apreciat că valoarea proiectelor cu finanţare europeană implementate de administraţia doljeană pentru situaţiile de urgenţă se ridică la 23,5 milioane de euro. „Merită spus că, în momentul în care vom semna contractul de finanţare pentru proiectul achiziţiei de utilaje pentru deszăpezire, valoarea acestora va ajunge la 25 de milioane de euro. Odată cu implementarea tuturor acestor proiecte, eu cred că suntem mai pregătiţi pentru a acţiona în astfel de momente dificile, care necesită intervenții într-un timp cât mai scurt”. Consiliul Judeţean Dolj, în calitate de Partener Lider, în parteneriat cu Administraţia Districtului Vratsa şi cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” Dolj a înaintat spre finanţare proiectul „Centrul de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră”, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013.
Centrul va fi construit de societatea Novara, reprezentată ieri, la conferinţa de presă de Viorica Tomescu, administratorul companiei, după un proiect interesant, făcut de firma Getrix SA, despre care ne-a vorbit arhitecta Mariana Trif. Dirigintele de şantier va fi Paul Constantin, iar din partea ISU Dolj, lucrările vor fi supravegheate cu mare atenţie de către col. Vlăduţ Minciună.