Cu ocazia Zilei Imnului Naţional, Partidul Naţional Liberal a transmis tuturor românilor un îndemn la solidaritate în jurul valorilor care definesc naţiunea română: limba, cultura, credinţa, istoria. În decembrie 1989, la aproape un veac şi jumătate de la apariţia sa, ”Deşteaptă-te, române!” a continuat să fie strigătul de libertate al românilor şi a răsunat în Piaţa Revoluţiei din glasurile a zeci de mii de români. În Constituţia din 1991, ”Deşteaptă-te, române!” este consacrat ca Imnul Naţional al României. Timp de câţiva ani, până în 1994, ”Deşteaptă-te, române!” a fost şi Imnul Naţional al Republicii Moldova. Imnul naţional este liantul care aminteşte unui popor de valorile sale, de unicitatea sa şi de moştenirea pe care o adaugă patrimoniului universal. Acum mai mult decât oricând, românii trebuie să aibă încredere în propriile forţe şi să contribuie la modernizarea României şi la construirea unei Europene unite care să promoveze respectul şi mândria naţională a tuturor cetăţenilor săi.