Vicepreşedintele social-democrat Marian Vanghelie a declarat ieri că nu se pune problema să părăsească partidul pentru a se alătura altei formaţiuni, „nici dat afară”. „Nu plec din PSD indiferent ce se va întâmpla. De 25 de ani lucrez în diverse colective şi pot să spun că PSD Bucureşti e cel mai frumos colectiv în care am activat, e cea mai frumoasă echipă pe care am avut-o. Nu ne pot păcăli unii sau alţii, noi vorbim la telefon, ne-am şi întâlnit, discutăm, iar oamenii ştiu că sunt om de cuvânt şi nu-i voi părăsi”, a spus Vanghelie. Întrebat dacă intenţionează să se alăture unei alte formaţiuni politice la viitoarele alegeri, dacă nu va mai putea candida din partea PSD, acesta a răspuns: „Nu plec din PSD nici dacă sunt dat afară, nu plec niciodată din partid”.
Surse de la vârful PSD au declarat, pe de altă parte, că deputatul Eugen Bejinariu este favoritul conducerii centrale pentru funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti. Fostul secretar general al Guvernului PSD are susţinerea lui Victor Ponta şi a lui Adrian Năstase pentru a candida la acest post.